Bolojan revine cu explicații despre proiectul SMR de la Doicești: „Are niște probleme pe care nu le putem nega”

„Sunt trei planuri care au fost amestecate în aceste zile. Unul este planul parteneriatului strategic cu Statele Unite. Al doilea este planul transferului de tehnologie modernă în România. Și al treilea plan este pur și simplu proiectul respectiv”, a declarat Ilie Bolojan, vineri, la Focșani.

El a afirmat că susține atât parteneriatul strategic cu SUA, cât și transferul de tehnologie, inclusiv în domeniul nuclear.

„Cred că România are nevoie în multe domenii de transfer de tehnologie. Orice tehnologie nouă cred că e bine să fie transferată”, a spus Bolojan.

Bolojan: Proiectul de la Doicești are probleme pe care nu le putem nega

Premierul a precizat însă că, dincolo de parteneriatul cu SUA și de transferul de tehnologie, proiectul concret de la Doicești trebuie analizat separat.

„Al treilea plan, cel de care am discutat în mod real, nu-l putem nega. Este proiectul propriu-zis. Și așa cum am precizat legat de acest proiect de la Doicești, el are niște probleme pe care nu le putem nega. Și timpul va confirma dacă ceea ce am spus este real sau nu”, a declarat Ilie Bolojan.

El a spus că este nevoie de responsabilitate în folosirea banilor publici și de decizii care să fie fezabile din punct de vedere economic.

„Caut să fiu întotdeauna un om responsabil, să am grijă ce vorbesc, să promovez întotdeauna cu responsabilitate interesele țării noastre, dar în același timp să avem grijă de banii publici, să susținem decizii care sunt fezabile din punct de vedere economic”, a mai spus Bolojan.

Acesta a adăugat că investițiile importante trebuie calculate „așa cum se cuvine”.

„Atunci când facem transfer de tehnologii, atunci când realizăm investiții importante, să le calculăm așa cum se cuvine, să vedem exact cu ce firme ne asociem, în ce condiții, pentru ca proiectul să se finalizeze în bune condiții”, a mai declarat Bolojan.

Joi seara, Nuclearelectrica a transmis că dezvoltarea etapizată a proiectului este „100% conformă” etapelor specifice unui proiect nuclear și că proiectele energetice strategice „sunt și trebuie să fie transpartinice”.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alexandru Rogobete, apel către politicieni: Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au mize mici...

Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete face un apel, vineri, către toţi pooliticienii să renunţe la orgolii şi să găsească o soluţie pentru un...

Bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, între două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul cântăreţului bielorus Max Korzh/ Un ucrainean a fost rănit, fiind...

Două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţului bielorus Max Korzh, s-au luat la bătaie...

Constanţa: Angajatul unei service auto a murit strivit în timp ce repara un vehicul / Poliţiştii au deschis o anchetă

Angajatul unui service auto din municipiul Constanţa a murit strivit, vineri, în timp ce repara un vehicul, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

ULTIMA ORĂ