Bloomberg: Armata lui Putin, paralizată pe front după dezactivarea Starlink. Ucraina a recucerit 400 de kilometri pătrați de teritoriu

Ucraina a reușit să recucerească aproximativ 400 de kilometri pătrați după ce mii de terminale Starlink utilizate de armata rusă au fost dezactivate, potrivit unei evaluări a Agenției de Informații a Apărării din SUA. Pentagonul susține că operațiunea a afectat grav comunicațiile rusești de pe front.

O ofensivă ucraineană desfășurată la începutul acestui an a permis Kievului să recupereze aproximativ 400 de kilometri pătrați de teritoriu ocupat de Rusia, după ce mii de terminale Starlink utilizate de armata rusă au fost scoase din funcțiune, potrivit unei evaluări publicate de Agenția de Informații a Apărării din SUA – DIA, potrivit Bloomberg.

Foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Raportul, întocmit pentru Inspectorul General al Pentagonului și solicitat de Congresul american, arată că forțele ruse au suferit perturbări majore ale comunicațiilor și coordonării operațiunilor militare după dezactivarea sistemelor Starlink folosite ilegal în zonele ocupate din Ucraina.

Potrivit evaluării, ofensiva a reprezentat primul câștig teritorial important obținut de Ucraina după anul 2023.

Pentagonul confirmă: armata rusă a fost paralizată după dezactivarea Starlink

Raportul DIA și al Comandamentului European al SUA arată că terminalele Starlink erau folosite de forțele ruse pentru coordonarea trupelor și a atacurilor cu drone în regiunile unde comunicațiile tradiționale erau vulnerabile sau ușor de bruiat.

„Capacitățile militare rusești din Ucraina au fost temporar, dar semnificativ, afectate în urma eforturilor oficialilor ucraineni din februarie de a dezactiva mii de terminale Starlink care erau utilizate ilegal de forțele ruse pentru a coordona mișcările și atacurile cu aeronave fără pilot”, se arată în raportul Pentagonului.

Foto ilustrativ: Profimedia

Potrivit oficialilor americani, întreruperea accesului la rețeaua Starlink a lovit direct infrastructura de comunicații folosită de Rusia pe linia frontului.

În paralel, trupele ruse s-au confruntat și cu restricții privind utilizarea aplicației Telegram, după măsuri impuse de Kremlin care au afectat comunicațiile militare interne.

Serhiy Beskrestnov, consilier al ministrului ucrainean al Apărării, a declarat încă din februarie că pierderea accesului la Starlink a avut un impact devastator asupra operațiunilor rusești.

„Nu este o problemă cu care se confruntă inamicul, ci un dezastru – comanda trupelor s-a prăbușit, iar operațiunile de asalt s-au oprit în multe zone”, a afirmat Serhiy Beskrestnov.

Deși rețeaua Starlink a companiei SpaceX nu era destinată utilizării de către armata rusă, în 2024 au apărut informații potrivit cărora trupele Moscovei au reușit să procure și să folosească terminalele pentru acces la internet și coordonare militară.

SpaceX și Pentagonul au colaborat pentru blocarea terminalelor rusești

După ce Ucraina a notificat compania lui Elon Musk cu privire la utilizarea terminalelor de către Rusia, SpaceX a început să colaboreze cu Pentagonul pentru a opri accesul neautorizat.

Un oficial al Departamentului american al Apărării declara în iunie 2024 că SpaceX a fost „proactivă” în furnizarea de informații și în blocarea serviciilor utilizate de Rusia. În august 2024, Pentagonul a acordat companiei SpaceX un nou contract pentru extinderea accesului Ucrainei la o versiune militarizată și mai sigură a rețelei Starlink.

În paralel cu succesul operațiunilor recente, Ucraina și-a consolidat securitatea în nordul țării, de teama unei noi ofensive ruse lansate prin Belarus.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia ar putea încerca din nou o ofensivă spre Kiev, similară celei eșuate din primele săptămâni ale invaziei pe scară largă.


Recomandarea autorului

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ministrul Radu Miruţă refuză să aprobe propunerea de buget pe 2026 pentru CNAIR. Compania vrea să angajeze peste 500 de persoane, deşi a pierdut proiecte

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a refuzat aprobarea bugetului propus pentru 2026 în cazul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după...

Proiectul Smart Grid CARMEN a obținut finanțare de 104 milioane euro

Contractul de finanțare pentru Proiectul „Smart Grid” CARMEN, în valoare totală de circa 207 milioane euro, a fost semnat de către Delgaz Grid SA,...

Ţoiu, la reuniunea miniştrilor de Externe NATO: Când conteşti finanţarea apărării României, cu război la graniţă, faci un joc periculos

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă, în legătură cu sesizarea la CCR în cazul Ordonanţei SAFE, că atunci când unii politicieni contestă...

ULTIMA ORĂ