Crin Antonescu prezice că românii îl vor regreta pe Klaus Iohannis: „Greu deosebești PSD-iști de PNL-iști”

Fostul lider liberal, Crin Antonescu, spune că în 10 ani ca preşedinte Klaus Iohannis a reuşit o „emasculare a clasei politice”.

După părerea liberalului, invitat la emisiunea Mediafax „Off the Record”, nici bătălia politică dintre PNL şi PSD nu mai este chiar atât de reală pe cât intenţionează liderii celor două formaţiuni să lase să pară.

„După părerea mea, în cei 10 ani ai președinției lui Klaus Iohannis, și ăsta cred că e lucru cel mai imputabil domniei sale, sunt și lucruri bune. Dar și o să le vedeți cu trecerea timpului, să începeți să-l regretați pe Iohannis. Dar cred că cel mai mare păcat este faptul că sub mandatele sale, nu neapărat la inițiativa lui, a avut loc pur și simplu decapitare, o, o, o, nu știu, emasculare, nu știu cum să-i spun, a clasei politice. Deci, noi am ajuns totuși de la personaje, nu vreau să dau nume, dar în orice caz,  în epoca Băsescu, bătălie politică totuși adevărată, cu niște lideri, cu  o dramă, noi am ajuns la niște situații în care greu deosebești în tot acest timp, greu deosebești PSD-iști de PNL-iști. Sincer, dincolo de momentele de scandal și de simulările astea de război, greu e de îi deosebești”, spune Crin Antonescu, la Off the Record.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Crin Antonescu: „PNL se bucură că au şi ei un Mesia al lor. De când a hotărât Iohannis să-i împreuneze, fac guvern cu PSD”

Ilie Bolojan recunoaște public că nu are voie să dea Ordonanțe, după ce Grindeanu a sesizat CCR pentru adoptarea OUG privind programul SAFE

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

4 plante cu flori care cresc chiar și la umbră – soluția perfectă pentru grădinile fără soare

Multe persoane renunță la ideea unei grădini colorate din cauza lipsei de lumină solară. Există însă plante care nu doar supraviețuiesc la umbră, ci...

Kövesi cere intervenția Comisiei Europene împotriva Greciei, acuzată că blochează activitatea Parchetului European

Demersul a fost făcut în baza Regulamentului UE privind condiționalitatea statului de drept, instrument care permite Uniunii să ia măsuri pentru protejarea bugetului european,...

„Dacă particip, sunt ucis. Dacă nu particip, sunt ucis”. Donald Trump s-ar putea să nu participe la nunta fiului cel mare

Fiul cel mare al președintelui, Donald Trump Jr., s-ar putea căsători în absența tatălui său, arată surse pentru CNN. El se va căsători în acest...

ULTIMA ORĂ