Curtea Supremă de Justiție sesizează CCR: modificările la CPP sunt neconstituționale. Care sunt argumentele

96 de judecători din Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au decis să sesizeze la CCR modificările aduse Codului de procedură penală:

La data de 22 mai 2026, ora 11:00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, În temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Cu participarea unui număr de 96 judecători cu respectarea cerințelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sesizarea Curții Constituționale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, în ceea ce privește: Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x nr. 228/2026) în raport de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție.

  • Pe scurt, sesizarea ÎCCJ către CCR susține că modificările propuse la Codul de procedură penală (PL-x 228/2026) sunt neconstituționale pentru că afectează coerența procedurii penale și drepturile procesuale ale părților.
  • Viciile de neconstituționalitate se referă la nesocotirea principiilor constituționale ale legalității și clarității legii, egalității în drepturi, respectării dreptului la apărare, la un proces echitabil și înfăptuirii justiției într-un stat de drept.

Principalele aspecte vizează:

  • I. Reunirea și disjungerea cauzelor în camera preliminară. Legea introduce posibilitatea reunirii/disjungerii cauzelor în camera preliminară, dar fără corelare cu regulile existente. Judecătorul de cameră preliminară ar ajunge să intre indirect pe fondul cauzei, deși rolul lui se rezumă la verificarea legalității urmăririi penale. Apar blocaje practice: la ce parchet se restituie cauza, cum se separă dosarele reunite, cum se evită soluțiile contradictorii.
  • 2 II. Eliminarea citării la termenele ulterioare în procedura de cameră preliminară. Noua regulă spune că după primul termen părțile trebuie singure „să urmărească parcursul dosarului”. Norma este vagă și neclară. Se afectează dreptul la apărare și procesul echitabil, deoarece părțile nu mai sunt citate nemaiavând posibilitatea să afle termenele noi stabilite în continuare. Sunt dezavantajate persoanele vulnerabile: deținuți, vârstnici, victime, persoane care nu au acces la internet sau nu dețin cunoștințele digitale pentru utilizarea platformelor.
  • III. “Autoritatea de lucru judecat” în camera preliminară. Legea face definitive concluziile judecătorului de cameră preliminară în ceea ce priveşte legalitatea probelor, aspect ce contrazice jurisprudența CCR, care permite verificarea legalității probelor și în faza de judecată. Instanța de fond ar fi împiedicată să mai analizeze probe obținute nelegal sau neloial. Se limitează dreptul la apărare și rolul instanței de judecată în înfăptuirea justiției.

Pentru a se evita decizii ulterioare care constată neconstituționalitatea unor prevederi normative după aplicarea lor în procedurile judiciare, cu efecte negative asupra instanțelor judecătorești și a soluționării cauzelor, se impune verificarea constituționalității cadrului de reglementare adoptat prin legea atacată”, arată Curtea Supremă.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bivolul „Donald Trump” a devenit o senzație națională în Bangladesh

Un bivol albinos rar, cu păr blond lung, a devenit o celebritate neașteptată în Bangladesh înaintea festivalului Eid al-Adha, atrăgând mulțimi de vizitatori curioși...

Rovinieta și taxa de pod pot fi afectate în această seară. Anunț important pentru șoferi

CNAIR anunță că, în data de 22 mai 2026, în intervalul orar 17:00 – 00:30, serviciile utilizate pentru verificarea datelor legate de permise și...

Cum va funcționa platforma SAFE care va conecta operatorii economici cu firmele românești de apărare

Guvernul şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au prezentat prototipul platformei SAFE, un sistem digital care va conecta contractorii implicaţi în proiectele europene de apărare...

ULTIMA ORĂ