Tesla recheamă peste 14.000 de vehicule Model Y în SUA din cauza unei probleme de certificare

Tesla va rechema 14.575 de vehicule Model Y în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat o problemă legată de etichetele de certificare ale mașinilor.

Tesla recheamă peste 14.000 de vehicule Model Y în SUA

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA, National Highway Traffic Safety Administration, a anunțat că sunt afectate vehicule Model Y produse în anii 2025 și 2026.

Potrivit instituției, unele automobile ar putea fi livrate fără eticheta de certificare obligatorie, situație care nu respectă cerințele legale din SUA.

Proprietarii vor fi notificați în iulie

Compania va începe notificarea proprietarilor începând cu 17 iulie, iar problema va fi remediată gratuit în service-urile Tesla. Rechemarea nu vizează, deocamdată, probleme tehnice legate de siguranța în exploatare a vehiculelor.

Tesla și istoricul rechemărilor

De amintit faptul că Tesla a mai trecut în ultimii ani prin mai multe campanii de rechemare, unele legate de software, altele de componente fizice.

De exemplu, în 2023, autoritățile americane au cerut rechemarea unor sute de mii de vehicule Tesla din cauza sistemului Autopilot, după ce s-a constatat că anumite condiții de utilizare a funcțiilor de asistență la condus puteau crește riscul de accident. Problema a fost rezolvată în mare parte prin actualizări de software trimise direct către mașini, fără vizite obligatorii în service.

În 2024, Tesla a mai avut o rechemare importantă pentru pickup-ul Cybertruck, după ce s-a identificat o posibilă problemă la pedala de accelerație, care putea rămâne blocată în anumite situații. A fost una dintre cele mai discutate campanii de acest tip din ultimii ani, pentru că viza un model nou și foarte mediatizat.


Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SUA sunt „gata” să joace un rol în războiul dintre Rusia și Ucraina, spune Rubio

Într-o declarație dată reporterilor în marja summitului miniștrilor de externe ai NATO din Suedia, Rubio a spus că SUA s-au implicat direct în eforturile...

UE deschide calea pentru sancţiuni împotriva celor care blochează Strâmtoarea Ormuz. Escaladare în Orientul Mijlociu

Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancţiuni împotriva "persoanelor" şi "entităţilor" din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP.

UE deschide calea pentru sancţiuni împotriva celor care blochează Strâmtoarea Ormuz. Escaladare în Orientul Mijlociu

Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancţiuni împotriva "persoanelor" şi "entităţilor" din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ