Cele mai premiate feline din România pot fi admirate weekendul acesta la Mall Drumul Taberelor

Cele mai premiate feline din România pot fi admirate weekendul acesta la Mall Drumul Taberelor.

Iubitorii de pisici vor putea admira unele dintre cele mai premiate pisici din țară, în weekend, la Mall Drumul Taberelor. Duminică, 24 mai, între 12:00 și 15:00, pisicile campioane ale României vor putea fi văzute la Mall Drumul Taberelor. Evenimentul va aduce în atenția oamenilor unele dintre cele mai premiate pisici la nivel internațional din țara noastră.

„Regele Viking” și „ursoaica de Bucovina”, marile vedete ale evenimentului

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere exemplare spectaculoase, apreciate pentru eleganță, frumusețe și performanțele obținute în marile concursuri feline europene. Printre atracțiile principale se numără Kira Kiralina, o British Shorthair blue cunoscută drept „ursoaica de Bucovina”, deținătoare a titlurilor de Campioană Mondială 2025, Campioană Europeană 2026, Campioană a Scandinaviei 2026 și Campioană a Mării Negre 2025.

Wild Forest’s Nordri, impresionantul Norvegian de Pădure supranumit „Regele Viking”, va fi prezent și el la eveniment. Felinei albe i-au adus notorietatea titlurile de Campion Mondial 2025, Campion Baltic 2026, Campion European 2024 și Campion al Mării Negre 2024, precum și distincția supremă FIFe – Supreme Champion.

Federaţia Internaţională Felină FIFe a introdus inclusiv o categorie specială de competiţie pentru pisicile de casă. Mai mult decât atât, la eveniment vor fi și pisici disponibile pentru adopție și dornice să își găsească o familie. Intrarea este liberă pentru toți vizitatorii dornici să admire unele dintre cele mai frumoase feline.

„La eveniment vor fi prezente şi pisici disponibile pentru adopţie. Cine ştie, poate una dintre pisicile pe care le veţi putea adopta duminică va deveni vedetă la toamnă, la Oscarul Felin SofistiCAT, organizat pe 26-27 septembrie la Sala Palatului”, a declarat Adrian Dragotă, preşedintele Federaţiei Felis România.

Recomandările autorului:

Cât au ajuns să coste cireșele și căpșunele în piețele din București. De la 150 kilogramul, au ajuns un chilipir

Cel mai mare magazin de gustări din lume vinde peste 30.000 de produse din 70 de țări. Unde se află

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

CFR anunță că e oprită circulația trenurilor pe distanța Izvoru Oltului – Izvoru Mureșului – Voşlobeni. De ce e restricționat traficul

Într-un comunicat de presă emis vineri, CFR anunță restricționarea temporară a traficului feroviar pe distanța Izvoru Oltului – Izvoru Mureșului – Voşlobeni. Din ce cauză...

Directoarea serviciului american de informaţii, Tulsi Gabbard, demisionează

Directoarea Serviciului Naţional american de Informaţii (DNI) Tulsi Gabbard urmează să demisioneze - la 30 iunie - din funcţie, pentru a-şi susţine soţul, bolnav...

Tenis: Jaqueline Cristian se opreşte în semifinale la Strasbourg, înainte de Roland-Garros / Meciul cu favorita principală a durat aproape trei ore

Jaqueline Cristian, locul 33 WTA, a fost eliminată, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Pentru Cristian, după acest turneu...

ULTIMA ORĂ