Putin amenință cu represalii după atacul ucrainean asupra unui cămin studențesc

Potrivit autorităților proruse, șase persoane au murit, 39 au fost rănite, iar alte 15 sunt date dispărute.

Liderul de la Kremlin a declarat că atacul asupra Colegiului Starobilsk a fost un „act terorist” și a transmis că a cerut Ministerului rus al Apărării să pregătească „opțiuni pentru represalii”. Putin a insistat că lovitura „nu a fost accidentală”.

 

Căminul aparținea Universității Pedagogice din Luhansk și adăpostea 86 de studenți în momentul atacului, potrivit presei de stat ruse, citată de The Independent. Clădirea s-a fi prăbușit în urma unui „atac masiv cu drone”, au transmis autoritățile instalate de Moscova în regiune.

Imagini publicate de oficialii proruşi arată o clădire parțial prăbușită și echipe de salvare care caută supraviețuitori printre dărâmături în orașul Starobilsk, aflat sub control rusesc.

Atacul fusese anunțat anterior cu un bilanț mai redus, de un mort și 35 de răniți, însă autoritățile proruse au actualizat pe parcursul zilei numărul victimelor.

Ucraina nu a comentat până acum incidentul, iar informațiile prezentate de partea rusă nu au putut fi verificate independent.

Atât Rusia, cât și Ucraina neagă că ar viza în mod deliberat infrastructura civilă în timpul războiului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, devenind centrul energetic dominant al Mediteranei de Est

Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, după ce a încheiat un acord energetic cu Qatarul, relatează Euronews. QatarEnergy și ExxonMobil au semnat un acord...

Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, devenind centrul energetic dominant al Mediteranei de Est

Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, după ce a încheiat un acord energetic cu Qatarul, relatează Euronews. QatarEnergy și ExxonMobil au semnat un acord...

Urs văzut în municipiul Câmpina, în zona Şcolii de Agenţi de Poliţie/ Autorităţile au emis mesaj RO-Alert

Un urs a fost văzut, vineri seară, în municipiul Câmpina, al doilea mare oraş din judeţul Prahova. Animalul a fost observat în zona Şcolii...

ULTIMA ORĂ