În numai o săptămână, Xi Jinping i-a găzduit pe Donald Trump și Vladimir Putin, două vizite de stat separate. Prima întâlnire a fost încărcată de simbolism, cealaltă a fost consistentă.
Ambii lideri au fost întâmpinați în mod similar, dar cu câteva diferențe majore care ies în evidență. Xi a vrut totodată să arate lumii întregi cine este adevăratul prieten al Chinei. Beijing a acordat întotdeauna o importanță deosebită protocolului diplomatic și detaliilor ceremoniale pentru a transmite semnale politice.
Întâlnirea dintre Putin și Xi a fost încărcată cu simbolism, începând cu data organizării – 20 mai. De ce 20 mai?
The Diplomat explică că în limba mandarină, pronunția cifrelor „5-2-0” (wo ai ni) înseamnă „Te Iubesc”.
Este exact mesajul pe care Xi a vrut să-i transmită lui Putin. Agenția de presă rusă Argumenty i Fakty a scris că Putin a fost primit la Beijing ca un „aliat și un partener credibil”, iar Trump a fost tratat ca un „rival și un competitor de la care nu există așteptări”.
În schimb, dorința lui Trump de a se împrieteni atât cu Xi, cât și cu Putin este probabil să rămână doar o iluzie, mai ales după începerea războiului cu Iran.
Pentru Putin, întâlnirea a avut mize uriașe pentru că se află în cea mai dificilă perioadă a domniei sale îndelungate din cauza problemelor economice, a presiunii războiului și a sancțiunilor, notează The Guardian.
Delegațiile
Trump
Președintele american a fost însoțit de trei oficiali guvernamentali și de 18 directori de corporații tech, bănci, aviație și companii de investiții:
- Marco Rubio, secretarul de Stat;
- Scott Bessent, secretarul Trezoreriei;
- Pete Hegseth, secretarul Războiului;
- Eric Trump și Lara, fiul și nora președintelui;
- Larry Fink, directorul BlackRock;
- Elon Musk, directorul SpaceX și Tesla;
- Tim Coock, directorul Apple;
- David Solomon, directorul Goldman Sachs;
- Jane Fraser, directoarea Citigroup;
- Stephen Schwarzman, directorul Blackstone;
- Kelly Ortberg, directorul Boeing;
- Jensen Huang, directorul Nvidia;
- Dina Powell McCormick, directorul Meta;
- Ryan McInerney, directorul Visa;
- Brian Sikes, directorul Cargill;
- Jim Anderson, directorul Coherent;
- Henry Lawrence Culp, directorul GE Aerospace;
- Jacob Thaysen, directorul Illumina;
- Michael Miebach, directorul Mastercard;
- Sanjai Mehrotra, directorul Micron Technology;
- Larry Culp, directorul GE;
- Cristiano Amon, directorul Qualcomm;
De la stânga: Eric Trump și soția sa, în dreapta – Pete Hegseth și Marco Rubio, în primul rând, iar în al doilea rând din spatele secretarului de Stat, este miliardarul Elon Musk
Putin
Delegația președintelui rus a fost în mare compusă din mai mulți oficiali guvernamentali și câțiva directori de companii de stat din energie și bănci.
- Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului;
- Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei;
- Elvira Nabiullina, șefa Băncii Centrale a Rusiei;
- Denis Manturov, vicepremier;
- Tatiana Golikova, vicepremier;
- Alexandr Novak, vicepremier pentru Complexul Energetic;
- Iuri Trutnev, vicepremier și președintele delegației din districtul federal din Extremul Orient;
- Dmitri Cernișenko, vicepremier pentru Turism, Sport, Cultură și Comunicații;
- Oksana Lut, ministrul Agriculturii;
- Olga Liubimova, ministrul Culturii;
- Andrei Nikitin, ministrul Transportului;
- Maxim Reșetnikov, ministrul Dezvoltării Economice;
- Anton Siluanov, ministrul Finanțelor;
- Irek Fayzullin, ministrul Construcțiilor și al Locuințelor;
- Valeri Falkov, ministrul Științei și al Educației.
- Igor Sechin, directorul general al Rosneft;
- Alexei Miller, directorul general al Gazprom;
- Oleg Deripaska, magnatul industriei aluminiului;
- German Gref, directorul general al Sberbank;
- Andrei Kostin, directorul general al VTB Bank.
- șefii corporației de dezvoltare de stat VEB, ai agenției nucleare Rosatom și ai corporației spațiale Roscosmos;
Miza vizitei de stat
Trump
Potrivit Atlantic Council, vizita de stat a lui Trump a fost făcută din motive economice:
- să-l îndemne pe Xi să convingă conducerea Iranului să redeschidă Strâmtoarea Ormuz pentru a fi reluat tranzitul petrolier global și pentru Occident, nu doar pentru China;
- separarea controalelor chineze la exporturile de produse din SUA – Trump a încercat să-l convingă pe Xi să determine China să facă achiziții mari pentru a reduce deficitul comercial al SUA;
- reducerea tensiunilor comerciale;
- eliberarea deținuților americani din China;
- angajamente mai întărite din partea Chinei privind metalele rare.
Putin
- întărirea relațiilor de prietenie și a alianței anti-occidentale cu China;
- comemorarea a 25 de ani de la încheierea Tratatului de bună vecinătate și cooperare prietenoasă dintre Rusia și China;
- proiectul „Puterea Siberiei 2” – construirea conductei din regiunea Altai a Siberiei de Vest până în nord-estul Chinei, prin care să tranziteze gazul natural al Rusiei.
Întâmpinarea la aeroport
Donald Trump a fost primit de vicepreședintele chinez Han Zheng, un lider chinez de rang înalt la nivel național. Acesta nu mai este membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic din 2022. Trump a vizitat numai de două ori China.
Vladimir Putin a fost primit la aeroport de ministrul chinez de Externe Wang Yi, în conformitate cu protocolul diplomatic standard. Wang Yi este nu doar unul dintre cei mai importanți diplomați ai Chineiu, dar și membru al Biroului Politic.
Putin a efectuat 23 de vizite în China de când este președintele Rusiei. Ambii lideri au fost întâmpinați de o gardă de onoare și transportați cu limuzină prezidențială.
Singura diferență este că Putin s-a deplasat cu un model fabricat de companiile rusești Aurus Motors și Nami.
Iar convoiul prezidențial al lui Trump a inclus un vehicul chinezesc bizar: un SUV cu acoperiș masiv. S-a speculat că ar putea fi echipamente de război electronic sau un sistem de comunicații.
Ambii lideri au avut parte de o primite călduroasă din partea ansamblului coregrafic de adolescenți care au purtat uniforme și au făcut ovații de bun-venit.
De asemenea, au fluturat steaguri ale Republicii Populare Chineze pe o parte și steagurile țărilor de proveniență ale liderilor (în cazul președintelui Trump – steagurile SUA, iar la Putin- steagurile Federației Ruse.
Întâmpinarea
Summitul Trump-Xi a fost grandios. Dar „prietenia” a fost absentă. Putin și Xi și-au dat mâna pentru 8 secunde.
Trump a dat mâna cu Xi timp de 10 secunde.
Ambii lideri au fost întâmpinați cu garda de onoare și cu o salvă cu arme de foc în fața Marii Săli a Poporului.
Trump a făcut un salut milităresc către garda de onoare chineză care l-a întâmpinat.
La ambele întâlniri, fanfara militară a cântat impecabil imnurile Chinei, Americii și Rusiei.
Discuțiile
După discuțiile dintre Trump și Xi, cele două delegații n-au ținut nicio conferință de presă comună și nici n-au emis o declarație comună. Rapoartele oficiale publicate au subliniat puncte semnificativ diferite.
Raportul SUA a evidențiat denuclearizarea Iranului și a Coreii de Nord. Partea chineză a subliniat reunificarea cu Taiwan.
În contrast, Xi și Putin au semnat o declarație comună pentru întărirea parteneriatului strategic curpinzător de coordonare, prietenie și cooperare de bună vecinătate și au fost martori la semnarea a 20 de documente de cooperare bilaterală. Xi și Putin s-au întâlnit și cu presa.
În priat, Putin a participat la o întâlnire seara târziu, la un ceai, deoarece vizita sa a fost scurtată cu o singură zi.
Trump a fost plimbat în grădinile secrete Zhongnanhai, unde Xi i-a vorbit despre copacii care aveau 1.000 de ani.
Meniul
Diferențe semnificative au fost raportate de Reuters și în privința meniurilor. Delegația Rusiei a consumat și preparate de produse chinezești (supă cu creveți, rață friptă de Beijing, tăiței în stil Fuzhou, șuncă Jinhua afumată cu legume), pe lângă vită cu fasole, file de merluț cu fructul pasiunii, prăjituri negrese, gogoși cu dovleac și înghețată cu fructe. Putin chiar pare să fie musafirul perfect al Chinei.
Delegația americană a avut la masă meniuri în care a dominat carnea de porc și alte preparate de specific „occidental”: supă de roșii cu homar, costițe fripte de vită, somon, ciflă de porc prăjită, legume înăbușite. Doar rața friptă de Beijing a fost singurul preparat chinezesc care a făcut parte din meniul delegației SUA. La desert s-au servit sfogliatella, tiramisu și înghețată cu fructe.
Urmări
Putin a fost condus la plecarea de la aeroportul din Beijing de vicepremierul Zhang Guoqing, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist. Ambasadorul Chinei în Rusia, Zhang Hanhui, și ministrul adjunct de externe, Liu Bin, au fost, de asemenea, prezenți.
La plecarea lui Trump, ministrul de externe Wang Yi, viceministrul executiv de externe Ma Zhaoxu și ambasadorul în Statele Unite, Xie Feng, au participat la ceremonia de plecare.
De când și-a început cel de-al doilea mandat ca președinte, Trump a încercat să normalizeze relațiile cu Putin și cu Xi, chiar și cu prețul suveranității Ucrainei și a Taiwanului, plus alienarea SUA față de NATO și UE.
Trump a plecat din China fără rezultate. decât cu promisiunea că Beijingul va achiziționa sute de aeronave Boeing. Chiar pe durata vizitei lui Trump, China a interzis o placă video fabricată de Nvidia, compania condusă de miliardarul taiwanez Jensen Huang.
Nici Putin n-a plecat pe deplin satisfăcut. Nu a priit o dată specifică privind lansarea proiectului „Power of Siberia 2”, ci doar o promisiune vagă că Rusia și China vor continua cooperarea economică.
Sursa Foto:White House/AP/CGTN
Autorul recomandă: Xi Jinping avertizează că omenirea riscă să se întoarcă la „legea junglei” din cauza hegemoniei globale a SUA
MAI MULT GANDUL.RO





