Petrișor Peiu: „Explozia prețurilor la îngrășăminte și închiderea Azomureș sunt rezultatul politicilor iresponsabile ale guvernelor ultimilor ani”

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, susține că scumpirea îngrășămintelor și închiderea Azomureș sunt consecința politicilor guvernamentale din ultimii ani. Acestea au limitat valorificarea gazului românesc și au crescut dependența României de importuri costisitoare, în ciuda faptului că țara este cea mai mare producătoare de gaze naturale din UE.

„Rodul politicilor făcute pentru like-uri pe rețelele sociale este distrugerea economiei. O clasă politică atentă doar la audiența cosmetizată a strălucit în ignorarea problemelor mari, structurale. Politicienii se felicită între ei pentru populisme de doi bani și îngroapă economia reală”, susține Petrișor Peiu.

„Stați să vedeți ce va veni după războiul din Iran”

„De trei ani vorbesc singur despre consecințele închiderii Azomureș și nimeni nu ascultă. Iată unde s-a ajuns:

Îngrășămintele chimice s-au scumpit, în România, cu 17%, în trimestrul IV 2025 față de trimestrul IV din 2024. Dublu față de media europeană. Asta deși 70% din prețul îngrășămintelor este prețul gazului folosit, iar România este cel mai mare producător de gaze din UE!

Numai că gazul românesc nu alimentează niciun combinat chimic. Toate s-au închis. Ultimul fiind chiar Azomureș, acolo unde se produceau jumătate din îngrășămintele necesare țării.

Astăzi importăm în întregime îngrășămintele folosite, din Rusia, din Azerbaidjan și din Austria, de la firma Borouge , deținută de compania națională de țiței din Abu Dhabi, ADNOC si de …OMV, firma austriacă care exploatează 40% din gazele de la noi.

Ei bine, îngrășămintele reprezintă 25% din costurile din agricultură. Poate așa vom înțelege de ce decizia politică catastrofală de a ține Azomureș închis din cauza prețului gazului extras la câteva zeci de km distanță a produs un deficit comercial de 6 miliarde de lei la produse alimentare!

Continuarea acestui stil populist și habarnist de a face politică ne-a adus aici: să nu putem prelucra resursele naturale și să fim nevoiți să importăm produsele de bază tocmai de unde nu am avea nevoie sa importăm.

Și dacă vi se pare mare creșterea de preț la îngrășăminte din trimestrul IV 2025, stați să vedeți ce va veni după războiul din Iran”, a mai precizat Petrișor Peiu, pe Facebook.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Facebook, Mediafax Foto

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Pacienții cu dermatită atopică: efecte severe după tratamentul îndelungat cu corticosteroizi

Potrivit cercetătorilor, expunerea la aceste tratamente a fost „substanțială” pe parcursul vieții pacienților incluși în analiză. Toți participanții au spus că au folosit astfel...

Cum cataloghează Zelenski propunerea ca Ucraina să devină membru „asociat” al Uniunii Europene: scrisoarea trimisă liderilor UE

 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru „asociat” al UE...

Resturi spațiale la reintrarea în atmosferă: de ce tot mai multe fragmente ajung pe Pământ

Timp de decenii, experții au presupus că sateliții și componentele rachetelor se vor dezintegra complet la reintrarea în atmosferă. Această presupunere nu mai este...

ULTIMA ORĂ