Acțiunile au avut rolul de combatere a contrabandei, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
În perioada ianuarie-aprilie, polițiștii au desfășurat la nivel național 175 de acțiuni integrate împotriva traficului ilegal de tutun și produse din tutun.
Autoritățile au deschis peste 280 de dosare penale în acest domeniu. În anchete sunt cercetate 292 de persoane.
Poliția a anunțat că au fost destructurate patru grupuri infracționale implicate în contrabanda cu tutun.
În total, anchetatorii au constatat peste 400 de infracțiuni prevăzute de Codul Vamal, Codul Fiscal și legislația privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În urma controalelor, au fost indisponibilizate 41.184.001 țigarete și 9.518 kilograme de tutun.
Polițiștii au aplicat și 440 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3,76 milioane de lei.
Potrivit IGPR, combaterea contrabandei cu tutun reprezintă o prioritate pentru Poliția Română, activitățile fiind desfășurate în cooperare cu alte instituții cu atribuții în domeniu.
Operațiune de amploare la Urziceni
Printre cazurile prezentate de autorități se află o operațiune desfășurată la 23 martie 2026 în municipiul Urziceni. Polițiștii Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat o percheziție într-o hală industrială. nchetatorii au descoperit acolo o fabrică ilegală de procesare a tutunului.
În urma percheziției au fost ridicate două instalații de mărunțit tutun, o instalație de procesare, peste 700 de kilograme de tutun mărunțit și peste 500 de kilograme de foi de tutun uscat.
Polițiștii au mai confiscat aproximativ 700 de recipiente folosite pentru ambalarea tutunului, precum și alte materiale utilizate în procesarea și comercializarea produselor pentru fumat.
Patru persoane, cu vârste între 18 și 35 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, față de acestea a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor conexiuni cu alte rețele de contrabandă.
MAI MULT MEDIAFAX



