Unde s-a refugiat bărbatul care i-a terorizat pe Andra și Cătălin Măruță. Este monitorizat cu brățară electronică

Bărbatul pe care Cătălin Măruță l-a denunțat la Poliție după ce l-a acuzat de amenințări, atât la adresa lui, cât și a familiei sale, a plecat departe de orașul Voluntari. Chiar și așa, instanța a decis că individul trebuie monitorizat permanent, motiv pentru care i-a fost atașată de gleznă o brățară electronică.

Cătălin Măruță a mers, în 15 august 2025, la sediul Poliției Voluntari, unde a înregistrat o plângere împotriva unui bărbat care, în aceeași zi, l-ar fi abordat pe o stradă aflată în imediata vecinătate a casei sale.

La momentul respectiv, prezentatorul se afla împreună cu soția lui, cântăreața Andra, și șoferul lor, iar necunoscutul i-ar fi amenințat pe toți trei cu bătaia.

Ce a decis instanța

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că agresorul a fost identificat, ulterior, drept Marian Vătui, în vârstă de 56 de ani. Totodată, s-a stabilit că același Vătui îi amenințase pe soții Cătălin și Alexandra Irina Măruță și cu două luni înainte, pe rețelele de socializare.

Pe numele bărbatului de 56 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile, iar dosarul a fost trimis mai departe către magistrații Judecătoriei Buftea. Instanța a  hotărât că, pe numele lui Marian Vătui, se impune emiterea unui ordin de protecție valabil un an, până la data de 21 august 2026. Persoanele protejate au fost soții Măruță, cei doi copii ai lor și părinții Andrei.

Hărțuitorul credea că este înger păzitor

Sursele citate au afirmat că, după decizia magistraților, Vătui s-a retras la 300 de kilometri depărtare de casa familiei Măruță, într-o localitate din județul Tulcea.

De atunci, acesta nu ar fi încălcat niciodată condițiile impuse de ordinul de protecție.

Andra și Cătălin Măruță

El este cercetat în continuare pentru infracțiunea de amenințare. Conform datelor depuse la dosar, cele mai multe amenințări fuseseră făcute online.

Faptele sale ar fi fost motivate de faptul că s-ar fi îndrăgostit subit și iremediabil de Andra. În acest sens, Vătui susținea, într-unul dintre mesajele video transmise online, că dragostea lui este voia lui Dumnezeu, care l-a transformat în îngerul păzitor al cântăreței.

Eu o iubesc pe Andra foarte mult și asta este doar voia lui Dumnezeu. Pentru că eu recunosc. Eu am o vârstă. Eu sunt mult mai mare decât Andra. Dar este voia lui Dumnezeu.

Mi-a dat această misiune să-i fiu înger păzitor. Deci ceea ce Dumnezeu a scris nimeni nu va putea șterge vreodată. Este fără voia mea. Pentru că eu nu mă ridic la nivelul lui Andra. Dar a fost voia lui Dumnezeu. Pentru că sunt îngerul ei păzitor! Amin!”, a explicat Marian Vătui.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Cupolă de foc în Europa. Sute de recorduri de temperatură, doborâte într-o singură săptămână

Cupola de foc este cauzată de o creastă subtropicală puternică, extinsă spre nord din Africa. Aceasta acționează ca un capac atmosferic, captând masa de...

Recomandăm și ...

Cupolă de foc în Europa. Sute de recorduri de temperatură, doborâte într-o singură săptămână

Cupola de foc este cauzată de o creastă subtropicală puternică, extinsă spre nord din Africa. Aceasta acționează ca un capac atmosferic, captând masa de...

Trump a îndemnat liderii unor țări să semneze acorduri de pace cu Israelul, în cazul încheierii unui acord cu Iranul

Președintele SUA, Donald Trump, a îndemnat liderii mai multor țări arabe și musulmane să semneze acorduri de pace cu Israelul, în cazul încheierii unui...

Petre Florin Manole (PSD): Nici un venit nu scade prin legea salarizării

Potrivit acordului, documentul trebuie adoptat până la finalul lunii iunie. Legea e jalon în PNRR, iar dacă nu set adoptată la timp România riscă...

ULTIMA ORĂ