Irineu Darău acuză nereguli la ADR: „Cheltuieli neeligibile. Reguli ignorate. Responsabilitate zero”

Irineu Darău, ministrul Economiei, acuză nereguli la ADR – Agenția pentru Digitalizarea României. Ministrul susține că ar exista „cheltuieli neeligibile”, iar regulile ar fi „ignorate”. El acuză că fonduri europene destinate dezvoltării cloudului guvernamental ar fi fost redirecționate către plata salariilor.

Ministrul Irineu Darău a explicat că România riscă să piardă fonduri europene din PNRR din cauza unor probleme de gestionare a proiectelo. Irineu Darău afirmă că prejudiciul estimat la 14,7 milioane de lei va ajunge să fie suportat din bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nota de plată va reveni contribuabililor români. El a vorbit și despre „marea digitalizare”.

Irineu Darău acuză nereguli la ADR 

„Adevărata problemă nu este doar gaura financiară”

„Faci ce a făcut fosta conducere a ADR sub Dragoș Vlad: iei bani europeni destinați investițiilor tehnice în Cloudul Guvernamental și îi folosești pentru salarii. Cheltuieli neeligibile. Reguli ignorate. Responsabilitate zero.

Rezultatul? Un prejudiciu de 14,7 milioane de lei care acum trebuie acoperit din bugetul statului român.

Dar adevărata problemă nu este doar gaura financiară.

În momentul în care situația a explodat, cei care conduceau ADR nu au venit cu soluții. Nu au avut niciun plan pentru protejarea echipei tehnice care administra infrastructura critică a Cloudului Guvernamental. Nicio strategie de continuitate. Nicio asumare.

Au urmat întârzieri, blocaje și haos administrativ. Exact specialiștii fără de care Cloudul Guvernamental nu poate funcționa au fost lăsați complet în aer.

Asta a fost „marea digitalizare” pe care ne-au vândut-o ani la rând:

  • fonduri europene pierdute din incompetență;
  • milioane mutate în sarcina bugetului de stat;
  • proiecte strategice vulnerabilizate;
  • infrastructură critică pusă în pericol prin improvizație și lipsă de răspundere.

Iar apoi aceiași oameni ies la televizor și vorbesc doct despre „blocaje instituționale” și „neclarități legislative”.

Nu există nicio neclaritate.

Există doar oameni care au crezut că în statul român nu răspunde nimeni niciodată pentru nimic.

Ei bine, răspund.

Am preluat un minister cu această moștenire și nu am de gând să o ascund sub eufemisme birocratice. Ani întregi, digitalizarea României a fost tratată cu „lasă că merge și așa”, cu combinații și cu băieți deștepți conectați la bani publici.

Aviz băieților deștepți: nu mai merge.

Hotărârea ÎCCJ este definitivă. Banii trebuie returnați. Contul de fonduri europene se reîntregește. Rapid. Fără tergiversări. Fără scuze.

Pentru că nota de plată vine întotdeauna.

Și prea des este plătită de statul român pentru greșelile unor oameni care s-au crezut intangibili”, a scris Irineu Darău pe Facebook.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto

MAI MULT GANDUL.RO

Forțele antitero din Sydney, prinse descoperite de ISIS la atacul de Hanukkah, soldat cu 15 morți

Dezvăluirile au fost făcute luni de directorul general al Organizației Australiene de Informații de Securitate (ASIO), principalul serviciu australian de informații interne, în fața...

Recomandăm și ...

Pas crucial în planul de readucere la viaţă a giganticelor păsări moa: peste 20 de pui au eclozat din ouă „artificiale”

O companie americană specializată în „de-extincție” a anunțat că peste 20 de pui sănătoși au eclozat dintr-o platformă de ouă „artificiale”, tehnologie dezvoltată pentru...

Ilie Bolojan: Până la mijlocul acestei săptămâni trebuie să finalizăm analiza celor peste 10.000 de proiecte finanţate prin PNRR

Ilie Bolojan le-a cerut prefecţilor să informeze toate primăriile cu privire la necesitatea de a transmite datele legate de proiectele finanţate prin PNRR: Până...

Femeie găsită moartă într-un apartament din Iași. Anchetă după ce victima avea plăgi înjunghiate

O femeie în vârstă de 69 de ani a fost găsită fără viață într-un apartament din Iași, iar primele informații indică faptul că victima...

ULTIMA ORĂ