Acuzat de „război împotriva lui Dumnezeu”. Iranul continuă execuțiile

„Unul dintre liderii înarmați” ai manifestațiilor din provincia Isfahan, situată în centrul țării, „a fost spânzurat în această dimineață”, a anunțat site-ul autorității judiciare din Iran, Mizan Online, citat de Le Figaro.

Una dintre acuzații: războiul împotriva lui Dumnezeu

Condamnarea sa s-a bazat pe mai multe capete de acuzare, inclusiv „moharebeh”, termen din legislația iraniană tradus drept „război împotriva lui Dumnezeu”, precum și acuzații privind afectarea ordinii publice și a securității naționale.

Autoritățile iraniene susțin că bărbatul, pe numele său Abbas Akbari, ar fi „deschis focul asupra forțelor de securitate” și ar fi atacat clădiri oficiale și centre medicale din orașul Nain.

Sentința a fost pusă în aplicare după confirmarea acesteia de către Curtea Supremă iraniană, au transmis reprezentanții autorității judiciare iraniene.

Cel puțin 13 persoane executate după proteste

Execuția lui Abbas Akbari se adaugă mai multor condamnări la moarte pronunțate după protestele din ianuarie. Presa iraniană relatează că alți 13 bărbați au fost executați după manifestațiile care au zguduit țara la începutul anului.

Iranul a fost criticat în repetate rânduri de organizațiile internaționale pentru folosirea pedepsei capitale împotriva protestatarilor și opozanților politici.

Iranul, pe locul doi în lume la execuții

După China, Iranul este țara care recurge cel mai frecvent la pedeapsa cu moartea, potrivit organizației internaționale pentru apărarea drepturilor omului Amnesty Internațional.

Execuțiile s-au înmulțit și după izbucnirea războiului de la sfârșitul lunii februarie dintre Iran, Israel și Statele Unite, potrivit organizațiilor pentru drepturile omului.

Protestele care au zguduit Iranul în ianuarie

În luna ianuarie, Iranul a fost cuprins de proteste izbucnite după prăbușirea monedei naționale, creșterea inflației și deteriorarea drastică a condițiilor de trai. Manifestațiile, pornite inițial de comercianții și muncitorii afectați de criza economică, s-au extins rapid în mai multe orașe și au degenerat în confruntări violente cu forțele de securitate.

Autoritățile iraniene au reprimat violent protestele, folosind muniție reală împotriva manifestanților și efectuând arestări în masă. Organizațiile pentru drepturile omului au relatat despre mii de morți și răniți în timpul represiunii.

MAI MULT MEDIAFAX

7 din 10 antreprenori români sunt afectați de situația economică și politică. Ce așteaptă de la viitorul Guvern?

„România nu mai are nevoie de un guvern care să supraviețuiască, ci de unul care să traseze direcțiile economice pentru următorii 10 ani”, spune...

Recomandăm și ...

Şapte răniţi, unul grav, în vestul Franţei, într-o explozie într-un imobil, o tentativă de sinucidere cu gaza naturale, urmată de un incendiu

Şapte persoane au fost rănite, una grav, într-o explozie, luni, într-un imobil la Vix, în departamentul Vendée, anunţă subprefectul din La Roche-sur-Yon, relatează AFP.

Femeie găsită înjunghiată în apartamentul său din Iași. Ce le-a spus apropiaților înainte de crimă

O femeie în vârstă de 69 de ani a fost găsită moartă, luni, 25 mai, în apartamentul său de pe strada Plăieșilor din Iași....

De la colecția cyberpunk cu AI semnată Irina Schrotter la podiumuri inspirate de Japonia și estetici post-apocaliptice, la Romanian Fashion Week

Mii de oameni s-au adunat duminică, 24 mai, la Palatul Culturii și în Grădinile Palas pentru a descoperi colecțiile marilor designeri români, într-un maraton...

ULTIMA ORĂ