Cum l-a prins Vali Pistolaru pe cetățeanul turc care a deschis focul pe terasa unui club din București

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, Valentin Bordianu, cunoscut drept „Vali Pistolaru”, a vorbit despre momentul în care a reușit să prindă și să imobilizeze un cetățean turc implicat într-un incident armat petrecut într-un club din București. Episodul a avut loc după ce bărbatul ar fi tras mai multe focuri de armă și a încercat să fugă de la fața locului. Urmărește aici, integral, emisiunea „Martorii”.

Invitatul spune că l-a urmărit pe atacator și a reușit să îl oprească înainte ca acesta să scape.

În dialogul din „Martorii”, Bordianu a explicat că suspectul încercase inițial să se ascundă și renunțase la hainele pe care le purta. Potrivit acestuia, momentul decisiv a fost atunci când bărbatul s-a întors și a dat direct peste el.

Vali Pistolaru: „L-am secerat”

Valentin Bordianu a povestit că atacatorul a încercat să fugă pe lângă el, însă a pornit imediat în urmărirea lui.

„A renunțat la haina respectivă și la șapcă. Eu l-am văzut că a intrat acolo. Când am ajuns acolo, el ce a făcut? Probabil s-a speriat că a văzut mașinile. A văzut probabil că se înfundă. N-aveai pe unde să ieși pe acolo, doar la un moment dat era o poartă în stânga, dar aia se închisese. Bine, el cu siguranță n-a ajuns până acolo.”, afirmă acesta.

Luptătorul spune că bărbatul s-a întors brusc și a fugit chiar pe lângă el. Acela a fost momentul în care a decis să intervină.

„Când s-a întors, a dat nas în nas cu mine. A fugit pe lângă mine și am alergat după el. L-am secerat. A căzut.”, spune Valentin Bordianu.

Acesta susține că atacatorul a încercat să se ridice, însă nu a mai reușit, iar el l-a ținut imobilizat până la sosirea polițiștilor.

„M-am pus peste el. Lumea a început să sune și a venit un echipaj de poliție. Poliția m-a găsit pe el.”, afirmă acesta.

Bordianu spune că suspectul încerca să spună ceva, însă nu au putut comunica.

„El zicea ceva, probabil în turcă, dar nu m-am înțeles cu el. Îl blocasem cu fața în jos și când a venit poliția, așa ne-a găsit.”, conchide Valentin Bordianu.

MAI MULT GANDUL.RO

Noul sistem de urmărire a zborurilor vine cu alerte pentru situații neobișnuite

Site-ul de știri din domeniul aviației Simple Flying a lansat un nou sistem prin care pot fi urmărite zborurile, relatează Euronews. Ce caracteristici noi conține...

Recomandăm și ...

Gala Premiilor UNITER 2026 are loc luni, la Teatrul Odeon. Unde poate fi urmărit evenimentul

UNITER organizează luni, 25 mai, de la ora 20.00, cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor UNITER, găzduită de Teatrul Odeon. Evenimentul, considerat cea...

Revoltător! Părinții unei fetițe de 6 ani moarte după o operație de apendicită, somați să restituie ultima alocație: „Copilul efectiv respira”

După ce și-au pierdut fetița de 6 ani, care a murit în urma complicațiilor apărute după o operație de apendicită, părinții au primit o...

ULTIMA ORĂ