Forțele antitero din Sydney, prinse descoperite de ISIS la atacul de Hanukkah, soldat cu 15 morți

Dezvăluirile au fost făcute luni de directorul general al Organizației Australiene de Informații de Securitate (ASIO), principalul serviciu australian de informații interne, în fața unei comisii care investighează antisemitismul din Australia.

Șeful agenției, Mike Burgess, citat de Associated Press, a explicat că autoritățile au coborât, începând cu noiembrie 2022, nivelul amenințării teroriste din Australia de la „probabil” la „posibil”, după declinul grupării Islamic State în Orientul Mijlociu.

Mai puține amenințări, mai mult spionaj

„Pentru că terorismul are potențialul de a provoca pierderi de vieți omenești sau rănirea oamenilor, a rămas întotdeauna o prioritate pentru noi. Doar că investigam mai puține activități, deoarece natura amenințării se schimbase”, a declarat Burgess.

Acesta a spus că, în paralel, agenția descoperea tot mai multe cazuri de spionaj și ingerință străină.

„De fiecare dată când ridicam o piatră găseam cazuri de spionaj sau ingerință străină care necesitau anchete, astfel că resursele au fost mutate în acea direcție”, a adăugat șeful ASIO.

Atacatorii, simpatizanți ISIS

Masacrul a avut loc pe 14 decembrie, la Bondi Beach, în Sydney, în timpul unei celebrări evreiești de Hanukkah la care participau aproximativ 1.000 de persoane. În primele 29 de secunde ale atacului, 10 persoane au fost ucise, iar o alta a fost rănită grav. În total, 15 oameni au murit.

Potrivit procurorilor, atacatorii – tată și fiu – erau simpatizanți ISIS și aveau asupra lor steaguri ale grupării jihadiste.

Cei doi atacatori au fost opriți după un schimb de focuri cu poliția, la mai puțin de opt minute de la începutul atacului. Tatăl a fost ucis, iar fiul a fost arestat și acuzat de terorism, omor și tentativă de omor.

Doar patru polițiști la eveniment

Doar patru polițiști se aflau la eveniment în momentul atacului, potrivit avocatului principal al comisiei de anchetă. Comunitatea evreiască ceruse poliției din New South Wales, a cărui capitală este Sydney, să mențină permanent agenți la eveniment, însă solicitarea nu a fost aprobată integral, urmând ca polițiștii să patruleze ocazional în zonă.

Celebrarea sărbătorii evreiești de Hanukkah avea cel mai scăzut nivel de securitate dintr-un sistem cu trei trepte, iar protecția era asigurată doar la nivel local.

Catalogat drept atac-surpriză

„Nu există dovezi că vreun serviciu de informații sau vreo agenție de aplicare a legii avea informații specifice care să indice posibilitatea unui atac armat asupra celebrării de Hanukkah”, a spus Lancaster. „A fost un atac-surpriză”, a adăugat acesta.

MAI MULT MEDIAFAX

Hibrizi de câini vagabonzi și lupi: o specie rară care bagă oamenii în sperieți

În regiunea montană Ladakh, din India, cercetătorii au identificat o modificare ecologică la fel de îngrijorătoare pe cât este de neașteptată. Este vorba despre...

Recomandăm și ...

Investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al administratorului gropii de gunoi de la Vidra

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al ECO SUD SA, în calitate sa de administrator al Depozitului...

ULTIMA ORĂ