Dragos Pîslaru, conferință de dragul spectacolului

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, prezintă detalii din proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice. Proiectul, cu grilele de salarizare și calendarul de implementare, a fost lansat luni în consultare publică și „urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ”. Dragoș Pîslaru spune că, în actuala formă, proiectul prevede eliminarea a 87 dintre cele 151 de sporuri care există în administrația din România.

„Sunt necesare două lucruri”

„Suntem în al 12-lea ceas pentru a vedea cum putem îndeplini această reformă importantă”, a declarat ministrul interimar al Muncii.

Potrivit lui Pîslaru, procesul de reformă depinde de două elemente esențiale: sustenabilitatea financiară și existența unui acord politic asupra principiilor de salarizare.

„Sunt necesare două lucruri esențiale. Este nevoie să vedem ce ne permitem și, al doilea, acest acord politic referitor la principii. Noi astăzi încercăm să reparăm o legislație de salarizare care a fost adoptată în 2017, care în esență nu era rea ca lege”, a afirmat ministrul.

El a precizat că reforma urmărește simplificarea și reducerea numărului de beneficii suplimentare, în condițiile în care „zona de sporuri a devenit un sport național în România”.

În prezent, în administrația publică există 151 de tipuri de sporuri, iar planul autorităților este eliminarea a 87 dintre acestea.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!

MAI MULT GANDUL.RO

Prima ediție a cărții Harry Potter a fost vândută la licitație pentru 23.000 de dolari. Ce semne distinctive are

O primă ediție paperback a romanului din 1997 „Harry Potter și Piatra Filosofală” a fost vândută la o licitație în Staffordshire, Anglia, pentru 17.000...

Recomandăm și ...

Columbia, condusă de James Rodriguez şi Luis Diaz la Cupa Mondială

James Rodriguez va juca la a treia sa Cupă Mondială cu echipa Columbiei. După ce a lipsit în Qatar din cauza necalificării Columbiei la...

Povestea celor 500 de broaște țestoase care au salvat vegetația din Sahara: „Ingineri ai ecosistemului”

Broaștele țestoase africane cu pinteni au salvat vegetația din deșertul Sahara, care poate fi văzută acum chiar și din satelit, scrie indiandefencereview.com. Cercetătorii au eliberat...

Prima ediție a cărții Harry Potter a fost vândută la licitație pentru 23.000 de dolari. Ce semne distinctive are

O primă ediție paperback a romanului din 1997 „Harry Potter și Piatra Filosofală” a fost vândută la o licitație în Staffordshire, Anglia, pentru 17.000...

ULTIMA ORĂ