Putin a semnat o lege care permite folorirea forței armate pentru protejarea rușilor arestați în străinătate. Ce se ascunde în spatele inițiativei

Vladimir Putin a promulgat o lege care extinde puterile președintelui rus de a trimite forțe armate în alte țări sub pretextul protejării cetățenilor ruși vizați de procese sau care sunt arestați în străinătate.

Prin noua lege, Rusia își acordă dreptul legal de a desfășura trupe în afara granițelor fără a avea nevoie de un tratat internațional sau de o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. Sub acest pretext, trupele ruse pot fi trimise peste graniță dacă un cetățean rus este arestat, reținut, anchetat sau judecat de o instanță străină ori de un tribunal internațional. Această lege vizează în mod special instituțiile judiciare pe care Moscova nu le recunoaște, cum este, de exemplu, Curtea Penală Internațională (CPI).

Dreptul exclusiv de a ordona o astfel de operațiune militară îi revine în totalitate președintelui rus. Legea este văzută ca un mecanism de intimidare și protecție împotriva mandatelor internaționale de arestare ale CPI pe numele liderilor ruși, inclusiv pe numele lui Vladimir Putin.

Unii experți juridici spun că această lege oferă un cadru legal pentru ca navele militare rusești să escorteze și să apere petrolierele rusești puse pe lista de sancțiuni. Unii compară această inițiativă cu legea „American Service-Members Protection Act” din 2002 din SUA, supranumită „Legea Invadării Haga”, care protejează militarii SUA de jurisdicția CPI.

Mai mult, serviciile de informații din mai multe state NATO avertizează că o astfel de legislație subminează grav dreptul internațional și suveranitatea statelor, crescând riscul unor provocări militare directe în Europa.

Anul trecut, șeful serviciului de informații german BND a avertizat cu privire la riscul provocărilor în statele baltice în urma unui „scenariu de tip Crimeea”. În acest sens, șeful Statului Major al Apărării din Franța a cerut pregătiri pentru o confruntare cu Rusia în următorii trei-patru ani.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), „faza zero” a unor astfel de pregătiri a început deja în Rusia, unde districtele militare sunt restructurate, se înființează baze militare în apropierea graniței cu Finlanda, iar acte de sabotaj, bruiaj GPS și alte provocări sunt înregistrate deja în toată Europa.


Ucraina dezvoltă alternative mai ieftine la rachetele americane Patriot pentru a-și întări sistemul de apărare în fața atacurilor Rusiei

Rusia avertizează că va lovi „centrele militare de decizie” din Kiev și avertizează diplomații și cetățenii străini să părăsească orașul

Motivul pentru care Vladimir Putin vrea implicarea Europei în discuțiile de pace cu Ucraina

MAI MULT GANDUL.RO

HOROSCOP 26 mai. Astăzi, fiecare zodie își activează lecția karmică: claritate pentru Berbec, manifestare pentru Taur

Horoscop Berbec Astăzi ai multă energie și poți realiza ceva important. Universul îți susține acțiunile și îți oferă puterea de a finaliza ceea ce părea...

Recomandăm și ...

Lovitură pentru Bolojan din interior: soțul consilierei sale, judecătorul Alin Bodnar, contestă legea salarizării: „Proiectul este inacceptabil”

Judecătorul Alin Bodnar, magistrat la Tribunalul București și soțul Biancăi-Teodora Firezar, consilieră a premierului interimar Ilie Bolojan, critică în termeni duri proiectul noii legi...

S-a terminat play-off-ul în Superligă. Rapid a primit campioana în Giulești

Rapid și Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0.

Președintele Iranului ordonă restabilirea accesului la internet, după luni de blackout. O publicație a regimului ridică semne de întrebare

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a emis luni un ordin pentru redeschiderea accesului la internetul mondial, conform anunțului făcut de un oficial citat luni de...

ULTIMA ORĂ