Criză în Orient. Rubio: „Acordul cu Teheranul rămâne pe masă”. SUA au reluat atacurile aeriene în sudul Iranului

Un acord între Statele Unite și Iran ar putea fi încă posibil în următoarele zile, susține secretarul de stat Marco Rubio. Declarațiile vin într-un moment tensionat, după noi lovituri americane asupra unor baze de rachete iraniene și pe fondul incertitudinilor privind securitatea în Strâmtoarea Ormuz.

Tensiunile dintre Washington și Teheran continuă să mențină Orientul Mijlociu într-o stare de alertă, însă administrația americană susține că ușa negocierilor nu este închisă, potrivit BBC.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat marți că există încă șanse pentru un acord cu Iranul, în ciuda ultimelor operațiuni militare desfășurate de Statele Unite în sudul țării.

„Au avut loc câteva discuţii în Qatar astăzi, aşa că vom vedea dacă putem face progrese. Cred că discuţiile se concentrează mult în jurul formulării precise a textului iniţial, aşa că va dura câteva zile”, a declarat Rubio, în timpul unei vizite oficiale la Jaipur, în India.

Oficialul american a transmis că decizia finală depinde de evoluția negocierilor și de poziția liderului de la Casa Albă.

„Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat dorinţa de a ajunge la un acord. Fie va încheia un acord, fie nu va exista niciun acord”, a declarat secretarul de stat.

Strâmtoarea Ormuz, noul punct sensibil al crizei

Marco Rubio a vorbit și despre situația din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol, după ce recentele atacuri americane au alimentat temeri privind o posibilă escaladare.

„Strâmtorile trebuie să fie deschise. Vor fi deschise într-un fel sau altul. Ce se întâmplă acolo este ilegal, este ilegal, este de nesuportat pentru întreaga lume, este inacceptabil”, a declarat oficialul american.

Declarațiile vin după ce armata americană a anunțat că a efectuat lovituri în sudul Iranului, deși armistițiul dintre cele două state se află încă în vigoare.

Potrivit Comandamentului Central american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), operațiunea a avut caracter defensiv și a vizat amenințări considerate iminente la adresa trupelor americane din regiune.

„Forţele americane au efectuat astăzi lovituri de autoapărare în sudul Iranului pentru a ne proteja trupele împotriva ameninţărilor venite din partea forţelor iraniene. Ţintele au inclus baze de lansare a rachetelor şi ambarcaţiuni iraniene care încercau să plaseze mine”, a transmis CENTCOM într-un comunicat.


Recomandarea autorului

MAI MULT GANDUL.RO

Coreea de Nord lansează un proiectil neidentificat în mare

Comunicatul publicat de Statului Major Interarme al Coreei de Sud nu a oferit alte detalii, potrivit  Associated Press.  Ultima lansare de rachete a fost realizată în...

Recomandăm și ...

Softbinator Technologies, afaceri de 6,6 milioane de lei în primul trimestru din 2026

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software, raportează, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 6,6 milioane de...

Iranul, pe cale să aibă din nou internet după 13 săptămâni de blocaj. Un ordin prezidențial forțează deschiderea

Ridicarea restricțiilor vine după luni de dispute politice la Teheran, în timp ce blocajul cibernetic a provocat pierderi zilnice estimate între 30 și 40...

Cum rămâi relevant într-o piață competitivă: cum au evoluat riscurile B2B în ultimii 20 de ani și ce urmează pentru piața asigurărilor din România

În ultimii 20 de ani, riscurile care amenințau companiile au trecut de la incendii, litigii sau blocaje logistice la atacuri cibernetice, crize geopolitice, volatilitate...

ULTIMA ORĂ