Se închide circulația în zona fântânilor din Piața Unirii, pe sensul către Biblioteca Națională

„De mâine dimineață, se închide circulația rutieră în zona fântânilor din Piața Unirii, pe sensul dinspre Parlament către Biblioteca Națională, urmând ca fluxul de trafic să fie mutat temporar pe laterala din dreapta a pieței, dinspre restaurantul Horoscop”, a scris Daniel Băluță, într-o postare pe Facebook.

Băluță a precizat că măsura a fost aprobată de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București și că nu ar urma să afecteze semnificativ circulația.

„Măsura, aprobată de Comisia de Circulație din cadrul PMB, nu va afecta semnificativ circulația și va permite constructorilor care refac Planșeul Unirii să continue realizarea piloților și a altor lucrări specifice în zona a treia a proiectului. Vă rog, așadar, să circulați cu atenție și să respectați noua semnalistică rutieră!”, a mai transmis primarul Sectorului 4.

Lucrările la Planșeul Unirii au început în iunie anul trecut și ar urma să fie finalizate în vara anului 2027.

Prima etapă de refacere din temelii a Planșeului Unirii, din zona Hanului lui Manuc, s-a încheiat recent. Autoritățile spun că noul planșeu este gata în proporție de peste 60% și că lucrările sunt înaintea graficului.

MAI MULT MEDIAFAX

SUA și Armenia semnează un parteneriat strategic înaintea alegerilor parlamentare

În cadrul întâlnirii desfășurate pe aeroportul internațional Zvartnots din Erevan, oficialii au semnat și un acord-cadru privind mineralele critice, dar și un document de...

Recomandăm și ...

Vladimir Putin șterge datoriile noilor recruți care merg să lupte un an în Ucraina. Ce sume uriașe le sunt „iertate“ rușilor

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care prevede scutirea de datorii pentru noii recruți care urmează să participe la „operațiunea militară specială”...

Salariile au început să scadă în Marea Britanie, SUA și Franța. Țările bogate, afectate de inflație și lipsa locurilor de muncă

Criza din Strâmtoarea Ormuz a generat un val de creștere a prețurilor în raport cu salariile în țări precum Statele Unite, Marea Britanie și...

Deputatul Andrei Csillag, condamnat la 8 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului / Conducerea Camerei a fost informată cu privire la...

Deputatul Andrei Csillag, ales în circumscripţia Bistriţa-Năsăud pe listele formaţiunii POT şi în prezent membru al grupului Uniţi pentru România a fost condamnat la...

ULTIMA ORĂ