Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar scade la mai mult de jumătate față de anul trecut. Creșteri la finanțări cu bani europeni

Ministerul Finanțelor (MF) anunță că deficitul scade la mai mult de jumătate față de anul trecut, iar investițiile finanțate din fonduri europene și PNRR cresc cu peste 34%, rămânând principalul sprijin pentru economie.

Potrivit MF, execuția bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 23,95 mld. lei, respectiv 1,17% din PIB, comparativ cu deficitul de 55,97 mld lei (2,92% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis, marți, de MF, deficitul bugetar s-a redus cu peste 32 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv cu 1,75 puncte procentuale ca pondere în PIB, marcând una dintre cele mai importante ajustări bugetare din ultimii ani.

Ministrul Finanțelor: „Pentru anul 2026, obiectivul rămâne reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB”

„Comparativ cu ultimii doi ani, execuția bugetară la patru luni indică o schimbare semnificativă de traiectorie în dinamica deficitului bugetar și în structura finanțelor publice. Deficitul bugetar s-a redus de la 3,24% din PIB în primele patru luni din 2024, la 2,92% din PIB în 2025 și la 1,17% din PIB în 2026. În termeni nominali, deficitul a coborât de la 57,3 miliarde lei în 2024 și 56 miliarde lei în 2025, la 23,95 miliarde lei în 2026.

Astfel, după o perioadă în care ajustarea bugetară a fost limitată, execuția din 2026 marchează prima corecție fiscală de amploare, cu o reducere a deficitului de peste 32 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului trecut și de peste 33 miliarde lei comparativ cu anul 2024”, transmit reprezentanții Ministerului de Finanțe.

„Pentru anul 2026, obiectivul rămâne reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB în termeni cash, în linie cu angajamentele asumate în cadrul european. Menținerea acestei traiectorii este foarte importantă pentru reducerea vulnerabilităților macroeconomice, păstrarea încrederii investitorilor și crearea spațiului necesar pentru investiții”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

MAI MULT GANDUL.RO

Kremlinul refuză să transmită apelul la pace al regizorului rus premiat la Cannes: „Nu voi face asta”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că nu îi va transmite lui lui Vladimir Putin apelul la pace făcut de...

Recomandăm și ...

Prăpastia dintre stat și privat se adâncește. Mediul de afaceri acuză că salariile bugetarilor vor rămâne mult mai mari și cere reforma instituțiilor

Reforma salarizării bugetarilor stârnește un val de critici din partea mediului de afaceri, care acuză Guvernul că menține un sistem rigid, dezechilibrat și rupt...

Adrian Năstase: În 1992 Corneliu Coposu mi-a propus să fiu candidatul PNŢCD-ul la alegerile prezidenţiale / Nu am acceptat / PNŢCD nu a avut capacitatea de a strânge oameni...

Fostul premier Adrian Năstase, fost lider PSD, susţine că în 1992 Corneliu Coposu, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (PNŢCD), i-a propus să fie...

Supercupa României se va disputa la 12 iulie

Comitetul Executiv al FRF, întrunit marţi, a decis ca Supercupa României, meciul de deschidere al viitorului sezon, să aibă loc pe 12 iulie.

ULTIMA ORĂ