Directorul CNAIR: Progres fizic de 60% pe șantierul Secțiunii Margina-Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva

„Progres fizic de 60% pe șantierul Secțiunii Margina-Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva. Pe cei 9,13 km ai șantierului, asocierea de constructori români și bosniaci (UMB Spedition -EuroAsflat) lucrează simultan la galeriile tunelurilor, structuri și terasamente”, a transmis Cristian Pistol, într-o postare pe Facebook.

Potrivit directorului CNAIR, la Tunelul 1, format din două galerii de 415 metri și 367,5 metri, „au fost finalizate excavația, torcretarea și fundațiile boltei întoarse”. În prezent, se lucrează la „cea de-a doua cămășuire, hidroizolație și drenuri laterale”.

La Tunelul 2, format din două galerii de 1.985 de metri și 1.825 de metri, „au fost excavați 986 m din galeria de pe calea 2 și 1.163 m din galeria de pe calea 1”.

Cristian Pistol a precizat că, pentru construcția tunelurilor de pe secțiunea Margina-Holdea, este folosită noua metodă austriacă, NATM, „tehnologie utilizată și la construcția tunelurilor de pe Secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni) a autostrăzii Sibiu-Pitești”.

La cele două viaducte și cele două pasaje de pe traseu au fost finalizate lucrările la fundații și structuri. De asemenea, stratul de formă și stratul inferior de fundație pentru terasamente sunt realizate în proporție de 90%.

Contractul are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin PNRR.

După deschiderea circulației pe cei 9,13 kilometri ai secțiunii Margina-Holdea, se va putea circula continuu pe autostradă pe o distanță de peste 360 de kilometri, de la Boița la Nădlac.

MAI MULT MEDIAFAX

Un expert recomandă trei destinații superbe și foarte ieftine pentru vacanța de vară, două sunt lângă România

Expertul în călătorii Simon Calder a recomandat trei destinații superbe și „foarte ieftine” trebuie neapărat vizitate la vară, potrivit Express. Este vorba despre Bulgaria,...

Recomandăm și ...

Iran. O femeie condamnată pentru că şi-a ucis soţul şi care a născut un copil în închisoare a fost executată

Iranul a executat o femeie în vârstă de 28 de ani care fusese condamnată pentru uciderea soţului ei şi care născuse un copil în...

Programul „Noua casă”, condiții dezavantajoase față de alte credite. Criteriile au rămas neschimbate, iar locuințele s-au scumpit

Programul „Noua casă”, pentru care statul a alocat un buget de 500 de milioane de lei este un adevărat fiasco. Criteriile au rămas neschimbate....

Instanța supremă ridică controlul judiciar pentru fiul și nepotul lui Horațiu Potra în dosarul în care este judecat și Călin Georgescu

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți revocarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Dorian Potra și Alexandru-Cosmin Potra, fiul și nepotul...

ULTIMA ORĂ