Kremlinul refuză să transmită apelul la pace al regizorului rus premiat la Cannes: „Nu voi face asta”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că nu îi va transmite lui lui Vladimir Putin apelul la pace făcut de cineastul Andrei Zviagintsev, relatează AFP.

Regizorul rus a făcut un apel la pace în cadrul primirii Marelui Premiu al Juriului de la Cannes.

Puneți capăt acestui carnagiu”

„Singura persoană care poate pune capăt acestui masacru este președintele Federației Ruse. Puneți capăt acestui carnagiu; întreaga lume îl așteaptă” a transmis Zviagintsev sâmbătă.

Dmitri Peskov a fost întrebat de jurnaliști, luni, dacă a transmis apelul regizorului către liderul de la Kremlin.

„Nu voi face asta”

„În ceea ce mă privește, nu voi face asta. Nu cred că o va face altcineva”, a fost răspunsul său. „Singurul lucru care contează pentru mine este că Zviagintsev nu a condamnat niciodată masacrul sângeros comis de regimul de la Kiev în Donbas din 2014, când a început războiul. Dacă ar fi făcut-o la momentul respectiv, ar fi avut, fără îndoială, ceva de spus. Dar nu mai are acest drept”, a adăugat Peskov, potrivit aceleiași surse.

Regizorul rus Andrei Zviagintsev a câștigat, sâmbătă, Marele Premiu al Juriului la Cannes, pentru filmul „Minotaur”.

Filmul este despre povestea unui cuplu rus din clasa de mijloc, care trece printr-o criză conjugală în contextul războiului din Ucraina, conform sursei.

Puțin probabil ca filmul să fie difuzat în Rusia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că se îndoiește că filmul său va fi vreodată proiectat în țara sa din cauza mesajului său anti-război. Însă, el crede că rușii care doresc să-l vadă ar putea recurge la piraterie.

De asemenea, Peskov a precizat că apariția filmului în cinematografele din Rusia „nu depinde neapărat de Kremlin. Ministerul Culturii este cel care emite licențele de distribuție”, potrivit aceleiași surse. 

MAI MULT MEDIAFAX

Bacalaureatul se schimbă din 2030: două probe de specialitate, probă nouă de competențe de bază și două limbi străine evaluate

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, elevii ar urma să susțină două probe scrise de specialitate (probele E), specifice profilului urmat, cu discipline stabilite în...

Recomandăm și ...

Transelectrica a finalizat o investiţie de aproape 176 milioane de lei în judeţul Caraş-Severin

Transelectrica a inaugurat noua stație electrică de transformare 400/220/110 kV Reșița, investiție strategică inclusă în proiectul de modernizare a axului energetic Porțile de Fier...

Apelul companiilor din Rusia către Putin, pe fondul valului de atacuri ucrainene

Aleksandr Șochin, șeful celui mai puternic grup de lobby al mediului de afaceri din Rusia, s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin, căruia i-a transmis...

Bacalaureatul se schimbă din 2030: două probe de specialitate, probă nouă de competențe de bază și două limbi străine evaluate

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, elevii ar urma să susțină două probe scrise de specialitate (probele E), specifice profilului urmat, cu discipline stabilite în...

ULTIMA ORĂ