UE reacționează după amenințările Rusiei la adresa diplomaților din Kiev

„Amenințarea Rusiei la adresa cetățenilor străini și a diplomaților de a părăsi Kievul reprezintă o escaladare inacceptabilă”, a scris Anitta Hipper pe X.

UE l-a convocat pe diplomatul rus

Potrivit acesteia, Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS) l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei și a cerut Moscovei „să înceteze atacurile asupra civililor” și „să se angajeze în negocieri de pace reale, începând cu o încetare completă și necondiționată a focului”. EEAS, serviciul diplomatic al Uniunii Europene, este responsabil de politica externă și de delegațiile UE din afara blocului comunitar.

„Nicio misiune diplomatică nu poate fi vreodată ținta unor atacuri”, a transmis aceasta.

Hipper a subliniat că reprezentanții Uniunii Europene vor rămâne în capitala Ucrainei, în pofida avertismentelor venite de la Moscova.

Moscova își justifică amenințările

Luni, Rusia a avertizat diplomații și cetățenii străini aflați la Kiev să părăsească orașul, susținând că armata rusă pregătește lovituri asupra unor ținte militare și a unor „centre de decizie” din capitala ucraineană.

Potrivit autorităților ruse, atacurile ar reprezenta un răspuns la „atacul ucrainean asupra unui cămin studențesc din Lugansk”, zonă din estul Ucrainei ocupată de ruși din 2014. Kievul respinge acuzațiile și susține că ținta loviturii ar fi fost un centru de comandă pentru dronele rusești.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov l-a informat telefonic pe secretarul de stat american Marco Rubio despre intenția Rusiei de a lansa aceste atacuri, a anunțat Moscova.

Diplomații UE rămân la Kiev

În același timp, șefa delegației UE la Kiev, Katarina Mathernova, a transmis că Uniunea Europeană „nu pleacă nicăieri” și că diplomații europeni își vor continua activitatea în capitala ucraineană.

Rusia a lansat în weekend unul dintre cele mai puternice bombardamente asupra Kievului de la începutul războiului și a folosit din nou racheta balistică Oreșnik, cu capacitate nucleară, potrivit autorităților ucrainene și surselor occidentale.

MAI MULT MEDIAFAX

Decizie neașteptată: SUA permit în premieră Poloniei să producă rachete Patriot

Polonia a primit aprobarea preliminară din partea Departamentului de Stat al SUA pentru fabricarea pe plan intern a rachetelor PAC-3 MSE pentru sistemul de...

Recomandăm și ...

După ce Ferrari și-a prezentat prima mașină complet electrică, „piața a vorbit”. Ce s-a întâmplat cu prețul acțiunilor companiei

Producătorul de automobile sport din Maranello a prezentat modelul Luce, al cărui nume înseamnă „lumină”, într-un eveniment organizat la Roma. Conducerea Ferrari a descris...

După ce Ferrari și-a prezentat prima mașină complet electrică, „piața a vorbit”. Ce s-a întâmplat cu prețul acțiunilor companiei

Producătorul de automobile sport din Maranello a prezentat modelul Luce, al cărui nume înseamnă „lumină”, într-un eveniment organizat la Roma. Conducerea Ferrari a descris...

Imaginile zilei vin din SUA. Secretarul Sănătății, Robert Kenedy, a postat un video în care se luptă cu doi șerpi care au pătruns pe terasa casei

„Cheryl încurajează îndepărtarea unei perechi de cai de curse Black Racers de pe terasa Dr. Oz.”, a scris Robert F. Kennedy Jr, secretarul american...

ULTIMA ORĂ