Donald Trump și-a făcut controlul medical. Ce i-au spus medicii

Anunțul a fost făcut pe propria rețea de socializare, Truth Social.

„Tocmai am terminat controlul medical de 6 luni la Centrul Medical Militar Walter Reed. Totul a ieșit perfect. Mulțumesc medicilor și personalului extraordinar! Mă întorc la Casa Albă”, a scris Donald Trump.

Președinții americani publică, în mod tradițional, informații despre starea lor de sănătate, deși nu sunt obligați prin lege să facă acest lucru.

Donald Trump a făcut în aprilie 2025 primul control medical anual din al doilea mandat. Casa Albă a transmis atunci că liderul SUA era într-o „stare de sănătate excelentă” și apt să își exercite funcția.

Donald Trump și analizele medicale

Totuși, sănătatea lui Trump a revenit de mai multe ori în atenți publicului. Au existat speculații repetate privind starea de sănătate a lui Trump, după ce au apărut imagini cu vânătăi pe mâini, unele aparent acoperite cu machiaj, și cu picioare care păreau umflate.

Trump, care va împlini 80 de ani luna viitoare, a explicat vânătăile prin faptul că strânge frecvent mâini. Casa Albă a invocat folosirea unor medicamente anticoagulante drept cauză.

În iulie, Casa Albă a anunțat că Trump suferă de insuficiență venoasă cronică, o afecțiune inofensivă a venelor picioarelor care apare în principal la persoanele în vârstă. De asemenea, unele ieșiri necontrolate ale liderului american au ridicat întrebări despre sănătatea mintală a lui Trump.

MAI MULT MEDIAFAX

Magazin distrus la inaugurare de clienții care s-au bătut pe oferte. Numeroase produse au fost furate

Un magazin de îmbrăcăminte ieftină din orașul rusesc Ekaterinburg a fost distrus de clienți chiar în ziua inaugurării, potrivit NEXTA. Captură video Aceștia s-au bătut pe...

Recomandăm și ...

Șeful Organizației Patronale Industria de Apărare îl contrazice pe ministrul Apărării: „MAI ne-a implicat în programul SAFE, nu MApN”

Răzvan Marian Pîrcălăbescu, director general al ROMARM și președinte al OPIA, a declarat că Ministerul Afacerilor Interne a fost instituția care a implicat compania...

Mesajul lui Dmitri Medvedev, după ce UE a ignorat avertismentul Rusiei cu atacuri în Kiev: „Se pare că au diplomați în plus”

După ce UE și SUA au sfidat Rusia prin refuzul de a evacua ambasadele din Kiev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev,...

Liderul UDMR: Radu Burnete e tehnocrat / Dacă merge pe ideea – un consilier pezidenţial să formeze un guvern – şi lucrurile vor eşua, totul se va sparge în...

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară, că Radu Burnete este într-adevăr un tehnocrat căruia i s-ar putea cere să formeze un guvern,...

ULTIMA ORĂ