Trump se declară sănătos tun în urma vizitei medicale. Ce suspiciuni au apărut în ultimul timp cu privire la sănătatea președintelui SUA

Președintele Statelor Unite, a cărui stare de sănătate a fost subiectul multor analize și speculații, a fost supus unui examen fizic la spitalul Walter Reed. Trump, care va împlini luna viitoare vârsta de 80 de ani, a precizat printr-o postare pe Truth Social că este sănătos tun, ceea ce îi permite să-și continue atribuțiile de președinte.

Sănătatea lui Donald Trump a fost subiect de dezbatere încă de la preluarea celui de-al doilea mandat de președinte, în contextul în care a apărut de mai multe ori cu vânătăi vizibile pe mâini, pe care le acoperea cu fond de ten.

„Tocmai mi-am terminat controlul medical de 6 luni la Centrul Medical Militar Walter Reed. Totul a ieșit PERFECT. Mulțumesc medicilor și personalului extraordinar! Mă întorc la Casa Albă”, a scris Trump pe Truth Social.

Speculațiile cu privire la starea de sănătate a liderului american au fost amplificate de vârsta înaintată a lui Trump, care este cel mai în vârstă președinte învestit în funcție.
Principalele semne de întrebare

  • Vânătăi și semnele de pe mâini: De mai multe ori, președintele SUA a avut vânătăi și umflături pe mâini, ceea ce a stârnit numeroase zvonuri în mass-media. Trump a recunoscut ulterior că folosește machiaj pentru a le acoperi și că ia mai multă aspirină decât este recomandat.
  • Insuficiență cronică venoasă: imaginile cu picioarele sale umflate apărute în presă au determinat Casa Albă să confirme oficial că președintele suferă de o formă ușoară de insuficiență venoasă cronică, o afecțiune care provoacă crampe și vânătăi.
  • Sănătatea mentală: Din cauza vârstei și a unor gafe și confuzii în discursurile sale, criticii au ridicat semne de întrebare privind acuitatea sa mentală.

Recomandările autorului:

Trump a început construcția arenei UFC lângă Casa Albă, unde se vor organiza lupte în cușcă chiar de ziua președintelui american

Anunț șocant făcut de Pentagon. SUA vor să retragă mare parte din trupele și echipamente militare din Europa și lasă continentul să se apere singur

Rusia revine cu precizări după ce a amenințat că va lansa „lovituri iminente” asupra Kievului. Ce a este motivul

MAI MULT GANDUL.RO

HOROSCOP 27 mai 2026: Racii primesc vești bune, iar Scorpionii își împlinesc un vis

Horoscop 27 mai Berbec Berbecii încep ziua cu mult optimism și energie pozitivă. Chiar dacă apar oportunități legate de investiții sau proprietăți, astrele recomandă prudență...

Recomandăm și ...

DARPA pregăteşte pentru lansare un robot destinat reparării sateliţilor pe orbită

Agenţia americană din domeniul apărării DARPA pregăteşte lansarea în această vară a programului Robotic Servicing of Geosynchronous Satellite (RSGS) de alimentare, reparaţii şi întreţinere...

Preţul petrolului Brent a urcat marţi cu peste 3%, iar cel al WTI şi-a redus pierderile, după atacurile SUA asupra Iranului şi ameninţările Teheranului

Preţurile petrolului au rămas volatile marţi, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, după ce armata americană a lansat lovituri în sudul Iran, iar Teheranul...

Robert Kennedy Jr. publică un videoclip în care apare prinzând doi şerpi cu mâinile goale – VIDEO

Într-o secvenţă neobişnuită publicată marţi pe contul său de X, secretarul american al sănătăţii, Robert F. Kennedy Jr., prinde doi şerpi de apă care...

ULTIMA ORĂ