Starul din „Urzeala Tronurilor” care a ajuns la psihiatrie după ce s-a alăturat unei secte. Actrița s-a lăsat păcălită de un „vraci bioenergetic”

Hannah Murray, cunoscută din serialul „Urzeala Tronurilor”, a suferit o cădere psihică devastatoare, după ce s-a alăturat unui „cult wellness”.

Vedeta în vârstă de 36 de ani, interpreta lui Gilly din celebrul serial HBO „Urzeala Tronurilor”, a vorbit despre experiența nedorită în cartea „The Make Believe: A Memoir of Magic and Madness”.

Hannah a recunoscut, potrivit express.co.uk, că nu a crezut niciodată că va deveni vulnerabilă într-un asemenea mediu ezoteric.

„E ușor să mergi, să spui „Păi, niciodată nu mi s-ar putea întâmpla mie”, dar ne facem un deserviciu, când spunem asta, pentru că nu știi exact cum va fi”, a declarat Hannah. Actrița a explicat cum s-a implicat într-un grup (căruia nu i-a dat numele) după o întâlnire cu un așa-zis „vraci bioenergetic”, în timp ce filma pentru producția „Detroit” (2017).

A renunțat la orice formă de wellness

Hannah, care a interpretat și rolul lui Cassie din serialul „Skins”, a declarat că s-a alăturat sectei la 27 de ani.

Ea a descris atmosfera din jurul grupului ca fiind intensă și manipulatoare pe plan emoțional.

„Experiența mea a fost puternic erotizată, chiar dacă nu s-a petrecut nimic fizic”. Vedeta l-a descris pe liderul cultului drept un tip carismatic și provocator, în mod deliberat, care ar fi exercitat o influență puternică în rândul sectantelor.

Actrița a cheltuit mii de dolari în căutarea „înțelepciunii și unicității”, înainte de a suferi o psihoză terifiantă, ajungând chiar la psihiatrie. Ulterior, Murray a fost diagnosticată cu tulburare bipolară.

Aceasta a spus că experiența a schimbat fundamental relației ei cu tot ce înseamna wellness și terapii alternative.

Fără meditație, cristale și… yoga

Hannah a recunoscut că acum evită practicile asociate cu spiritualitatea și cultura de auto-susținere, precum meditația, cristalele și yoga.

„Nu mai meditez. Nu mai intru în magazinul cu cristale. Nu mai fac yoga”, a declarat Hannah

Starul HBO a devenit mai conștient de cultura „bunăstării personale” și cum afectează wellness-ul viața de zi cu zi, avertizând că oamenii vulnerabili, care caută un răspuns, pot fi atrași cu promisiuni de vindecare sau transformare. „Promisiunea a fost seducătoare și a creat dependență”, a mai spus actrița.

Sursa foto: Captură HBO / Envato (main)

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Grav accident la o fabrică de celuloză și hârtie din Washington

Într-o declarație comună, Nippon Dynawave Packaging Co. și agențiile locale de primă intervenție au confirmat că au existat decese, potrivit AP. Șeful pompierilor și salvatorilor...

Recomandăm și ...

Grav accident la o fabrică de celuloză și hârtie din Washington

Într-o declarație comună, Nippon Dynawave Packaging Co. și agențiile locale de primă intervenție au confirmat că au existat decese, potrivit AP. Șeful pompierilor și salvatorilor...

Germania vrea sa oblige platformele sociale să favorizeze în algoritmi presa „de încredere”

Autoritățile media regionale din Germania analizează, potrivit unor informații, un cadru de reglementare care ar putea obliga platformele digitale să acorde vizibilitate prioritară conținutului...

Netanyahu anunţă că Israelul a efectuat un atac asupra noului şef al aripii armate a Hamas

Israelul a declarat marţi că a efectuat un atac vizându-l pe noul şef al aripii armate a Hamas, despre care afirmă că ar fi...

ULTIMA ORĂ