Fostul ministru al Economiei și actual deputat, Claudiu Năsui, atrage atenția, într-o postare pe rețelele sociale, că România ocupă locul al doilea în rândul statelor UE în ceea ce privește ajutorul de stat ca procent din PIB. Acesta acuză că statul crește taxele, după care le redistribuie banii celor care sunt „mai apropiați de clasa politică”.
Conform datelor Financial Times, distribuite de deputat, Ungaria se află pe locul întâi, cu aproape 1,4% din PIB, urmată de România, cu puțin peste 1,2% din PIB. Pe locurile următoare se află Franța, Grecia, Polonia, Belgia, Croația, Danemarca, Spania și Cehia. Ajutorul de stat reprezintă cel mai mic procent din PIB în cazul Portugaliei, al Irlandei (0,4%) şi al Olandei (aproximativ 0,5%).
Claudiu Năsui critică faptul că statul român continuă să aloce sume importante pentru scheme de sprijin dedicate unor companii, în timp ce autoritățile invocă lipsa fondurilor atunci când vine vorba de reducerea taxelor pentru populație și mediul privat.
„Statul român este al doilea în UE la ajutorul de stat. ‘Nu sunt bani’ pentru scăderea taxelor, dar sunt bani pentru scheme de afaceri pe banii statului”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.
„Ajutorul de stat nu este altceva decât socialism pentru bogați”
Deputatul susține că ajutoarele de stat reprezintă „socialismul pentru bogați”, o formă de redistribuire a banilor colectați din taxe către cei care sunt mai apropiați de clasa politică prin „tot felul de scheme și subvenții”.
„Ajutorul de stat nu este altceva decât socialism pentru bogaţi. Redistribuţie de la toţi către puţini. Statul sărăceşte pe toată lumea prin creşterile de taxe, după care redistribuie banii celor care sunt mai apropiaţi de clasa politică prin tot felul de scheme şi subvenţii”.
„Taxe mari și redistribuție politică multă”
Potrivit acestuia, banii acordați prin ajutor de stat „nu ajută economia” pentru că sunt „luați” din economie, de la cei care muncesc și produc. În finalul postării, fostul ministru al Economiei leagă nivelul ridicat al ajutoarelor de stat de situația economică din România și subliniază că taxarea ridicată și redistribuirea politică afectează nivelul de trai al angajaților.
„Banii aceștia nu ajută economia pentru că sunt luați din economie. De la cei care muncesc și produc. Și apoi se duc, din pixul politicienilor, către cei pe care îi aleg ei. Dacă merge afacerea, profitul rămâne al celor care au primit banii. Dacă nu merge, nu-i grav n-au pierdut decât puțin din banii lor și mult din banii dumneavoastră.
De aceea România se află pe locul 2 la ajutor de stat, după Ungaria, dar la locul 1 la sărăcie în muncă. Taxe mari și redistribuție politică multă”, a concluzionat deputatul.
RECOMANDAREA AUTORULUI:






