Percheziții DNA la Primăria Municipiului Iași. Procurorii ridică documente în dosarul „Păcura”

Procurorii DNA fac percheziții, miercuri dimineață, la Primăria Municipiului Iași și ridică mai multe documente din instituția condusă de Mihai Chirica, potrivit surselor G4Media.

Descinderile ar fi legate de așa-numitul „Dosar Păcura”, în care este investigată plata a aproximativ două milioane de lei către Rezervele de Stat pentru combustibil dispărut de la CET Holboca, scrie Ziarul de Iași.

Ce declara Mihai Chirica în aprilie

Primarul Mihai Chirica a fost audiat pe 22 aprilie la sediul DNA, în același dosar. El declara atunci că a fost întrebat dacă Primăria Iași are o evidență a rezervei de păcură.

„Înțeleg că este o dilemă referitoare la rezerva de stat de păcură şi am fost întrebat dacă avem o evidenţă a acestei rezerve. Avem doar ce ni s-a pus la dispoziţie de către ANRSPS, urmând ca prin expertize, pe care noi, din fericire, le-am făcut şi ştim care este traseul păcurii, să se lămurească şi dumnealor”, declara Mihai Chirica.

Întrebat în ce calitate a fost audiat, primarul a răspuns: „În calitate de primar”.

„Suspiciunea era legată de faptul că noi am plătit o factură către UM 515, Rezervele de Stat, și că, de fapt, nu trebuia să o plătim, dar noi suntem obligați să o plătim că se face sub traiectul unei alte legi, nu este o tranzacție comercială. Unitatea militară este cu regim special, face parte din CSAT. Ea se plătește pur și simplu. Noi nu am achiziționat nimic, doar am avut tranzacții pe rezerva de stat în 2022. Discuția a devenit tensionată cu UM 515, i-am dat în judecată la București, avem proces pe rol, ne judecăm cu ei pentru că noi considerăm că avem dreptate și avem și documentele care atestă asta”, a spus Mihai Chirica în aprilie.

MAI MULT MEDIAFAX

Un bărbat din China, executat pentru că și-a otrăvit șeful. Moartea magnatului, legată de un serial Netflix

Bărbatul, pe numele său, Xu Yao a fost găsit vinovat pentru uciderea prin otrăvire a magnatului Lin Qi, fondator al companiei Yoozoo Games, cu...

Recomandăm și ...

O șoferiță oprită pe pista de biciclete, agresată de un biciclist. Tânăra reclamă atitudinea polițiștilor: „Se mai întâmplă. E ceva normal”

Două tinere au fost agresate de un biciclist care le-a rupt numărul de la maşină, iar pe una chiar ar fi lovit-o.

Mai mult de două treimi dintre români consideră că este momentul schimbării complete a clasei politice (sondaj)

Mai mult de două treimi dintre români consideră că este momentul unei schimbări complete a clasei politice, arată datele unui sondaj INSCOP. Cercetarea sociologică...

Mai mult de două treimi dintre români consideră că este momentul schimbării complete a clasei politice (sondaj)

Mai mult de două treimi dintre români consideră că este momentul unei schimbări complete a clasei politice, arată datele unui sondaj INSCOP. Cercetarea sociologică...

ULTIMA ORĂ