Potrivit unor dezvăluiri făcute de Financial Times, fondul oficial al Consiliului pentru Pace, înființat de Donald Trump, este gol. Mai mult de atât, se pare că organizația se află într-un blocaj juridic și politic care a întârziat proiectele de reconstrucție promise pentru Fâșia Gaza.
Când a avut această inițiativă, președintele SUA a descris Consiliul pentru Pace drept una dintre cele „mai importante” organizații internaționale create vreodată.
Taxe de 1 miliard pentru a fi „membru pe viață”
La acel moment, Donald Trump le-a cerut liderilor mondiali să plătească o taxă de „membru pe viață”, în valoare de 1 miliard de dolari. Imediat, statele membre au promis 7 miliarde de dolari pentru „pachetul de ajutor” destinat Fâșiei Gaza. În același timp, Trump a spus că va investi 10 miliarde de dolari din fonduri americane.
Au trecut 4 luni de la înființare și fondul financiar al consiliului, creat de Banca Mondială, nu a primit niciun ban de la donatori. Informația a fost confirmată pentru FT de patru persoane familiarizate cu situația. „Au fost depuși 0 dolari”, a dezvăluit una dintre surse, potrivit Mediafax.
Dar asta nu e tot. În loc să folosească fondul administrat de Banca Mondială și susținut de ONU, Consiliul pentru Pace a primit donații direct într-un cont deschis la JPMorgan, potrivit purtătorului de cuvânt al organizației. Deși BM trebuie să raporteze contribuabililor și membrilor consiliului situația financiară a fondului pentru Gaza, pentru contul de la JPMorgan nu există cerințe independente de transparență.
Un oficial al Consiliului pentru Pace a declarat că au fost create „mai multe opțiuni pentru primirea finanțării”, inclusiv mecanismul Băncii Mondiale, dar că, „în acest moment, contributorii au ales să folosească alte opțiuni”. El a completat spunând că organizația își va raporta situația financiară propriului consiliu executiv, format din oficiali ai Administrației Trump și alți consilieri. Totul, „la un moment considerat potrivit”.
Unde au ajuns banii donați de Maroc
De exemplu, contribuțiile Marocului, de aproximativ 20 de milioane de dolari, au fost folosite pentru finanțarea biroului lui Nickolay Mladenov, „înaltul reprezentant” pentru Fâșia Gaza. Tot din acești bani s-au plătit salariile comitetului tehnocratic palestinian creat pentru administrarea enclavei.
Emiratele Arabe Unite au oferit recent 100 de milioane de dolari pentru instruirea unei noi forțe de poliție în Gaza, însă programul nu a început, iar fondurile sunt blocate.
Departamentul de Stat al SUA intenționează să redirecționeze aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fonduri de ajutor către proiecte legate de agenda consiliului. Banii nu ar urma să ajungă direct la Consiliul pentru Pace și nu au fost încă cheltuiți. De asemenea, Departamentul de Stat vrea să ofere aproximativ 50 de milioane de dolari direct Consiliului pentru finanțarea operațiunilor. Nici acești bani nu au fost distribuiți.
De ce nu a început „ajutorul” pentru Gaza
Consiliul a început proceduri pentru atribuirea unor contracte de securitate și reconstrucție în Gaza, dar niciun contract nu a fost acordat până acum, potrivit purtătorului de cuvânt al organizației. Acesta a spus că motivul principal este faptul că organizația nu operează încă în Gaza, deoarece Hamas nu s-a dezarmat.
Trump a lansat Consiliul pentru Pace în ianuarie, iar prima sa misiune importantă urma să fie coordonarea reconstrucției Gazei. Ulterior, ginerele și consilierul său, Jared Kushner, a prezentat modele pentru o Gaza futuristă, bazată pe inteligență artificială, cu turnuri moderne și facilități de lux.
După ce un armistițiu negociat de SUA a pus capăt celor doi ani de lupte intense între Israel și Hamas, Trump a prezentat un plan ambițios, în mai multe etape, care prevedea dezarmarea grupării militante, retragerea forțelor israeliene și reconstrucția enclavei.
Potrivit FT, nu s-a înregistrat niciun progres în privința niciunuia dintre aceste trei obiective esențiale. Două persoane familiarizate cu planificarea pentru Gaza postbelică au adăugat că „niciun dolar american” nu a fost folosit pentru reconstrucția enclavei palestiniene.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO





