Foametea globală, la niveluri istorice, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, potrivit ONU

Potrivit PAM, 363 de milioane de oameni de pe tot globul sunt în pericol de foamete acută, dintre care 45 de milioane ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu și a creșterii consecvente a prețului petrolului, potrivit The Guardian. 

Nevoile au crescut pe fondul unei reduceri a finanțării cu o treime în anul 2025. SUA, cel mai mare donator și-a redus contribuția la Programul Alimentar Mondial cu mai puțin de jumătate.

Carl Skau, directotrul executiv interimar al PAM a precizat că diferența dintre nevoi și fonduri a forțat reducerea anumitor programe de sprijin pentru populația aflată în situație de urgență alimentară pentru a putea redirecționa sprijinul asupra programelor din zonele cu foamete acută.

„Luăm de la cei flămânzi pentru a da celor care mor de foame. Aceasta este realitatea. O mare parte din această situație este determinată de conflicte. Anul trecut, au fost declarate două cazuri de foamete. Așa ceva nu s-a mai întâmplat de zeci de ani, așa că ne confruntăm cu niveluri istorice de foamete”, a declarat Carl Skau pentru The Guardian.

Foamete în Sudan

Cele două cazuri de foamete declarate în 2025 au fost în Fâșia Gaza și Sudan. Deși situația din Gaza s-a îmbunătățit de la armistițiul din octombrie, Sudanul rămâne scena celei mai grave crize umanitare de pe glob. Focare de foamete persistă în zone din Darfur și Kordofanul de Sud.

Vorbind despre finanțări, directorul executiv interimar al PAM, a precizat că programul a înregistrat o scădere cu 40% a finanțării față de anul 2025. Acest lucru a determinat concedierea personalului din cadrul programului ONU, care a redus și capacitatea de sprijin acordată în cadrul programului.

„A trebuit să concediem 5.000 de persoane în Afganistan. Asta a însemnat că am trecut de la a sprijini 10 milioane de oameni la doar 2 milioane. A fost o scădere uriașă, uriașă anul trecut”, a declarat Carl Skau.

Peste 300 de milioane de oameni se confruntau deja cu foamete acută la nivel global înainte ca SUA și Israelul să înceapă un război cu Iranul în februarie, ceea ce a dus la închiderea strâmtorii Ormuz de către Iran și apoi la o contra-blocadă americană asupra transportului maritim iranian.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Luna mai 2026, a doua cea mai caldă lună înregistrată vreodată la nivel global

Potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbările Climatice (C3S), gestionat de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF), luna mai 2026 a fost a...

Luna mai 2026, a doua cea mai caldă lună înregistrată vreodată la nivel global

Potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbările Climatice (C3S), gestionat de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF), luna mai 2026 a fost a...

Tragedie evitată la limită la meciul Ungaria – Kazahstan: o cameră aeriană a căzut pe teren, lângă un cameraman – VIDEO

Meciul amical dintre Ungaria şi Kazahstan a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie, când o cameră aeriană de tip „spidercam”...

ULTIMA ORĂ