Polonia și Marea Britanie au bătut palma: Au semnat un tratat de apărare pentru a contracara amenințările Rusiei

Polonia și Marea Britanie au încheiat miercuri un tratat de apărare și securitate pentru a face față amenințărilor venite din partea Rusiei.

Acordul a fost semnat la Londra de către premierul polonez Donald Tusk și de premierul britanic Keir Starmer.

Potrivit Reuters, care citează un comunicat al guvernului britanic, acordul va îmbunătăți securitatea frontierelor, va combate crima organizată și va aprofunda cooperarea în domeniul apărării cu UE.

„Provocările cu care se confruntă Europa în prezent necesită un parteneriat și mai puternic. Acest tratat reprezintă cel mai mare pas înainte în relația noastră de apărare și securitate cu Polonia dintr-o generație, permițându-ne să facem față amenințărilor moderne la adresa securității, care pot fi mai puțin vizibile, dar nu mai puțin periculoase”, a declarat Starmer într-un comunicat, potrivit Reuters.

Ce prevede tratatul

Concret, acordul dintre cele două țări va permite ca acestea să-și combine expertiza și capacitatea industrială pentru a conduce dezvoltarea și producția de arme complexe de nouă generație.

„Acordul va include proiectarea și dezvoltarea de noi efectori de apărare aeriană, care sunt muniții sofisticate, consolidarea sistemelor de apărare aeriană și antirachetă și aprofundarea interoperabilității în toate domeniile”, se arată în comunicatul emis de guvernul britanic.

Tratatul cu Polonia este cel mai recent acord bilateral de apărare pe care Marea Britanie l-a încheiat în timpul mandatului premierului Keir Starmer.

Anul trecut, Marea Britanie și Franța au convenit să-și consolideze relațiile în domeniul apărării, iar Starmer a semnat și un tratat pentru aprofundarea relațiilor cu Germania.

Pe de altă parte, și Polonia a încheiat un acord de apărare cu Franța în 2025, iar în prezent lucrează la un tratat similar cu Germania.

MAI MULT MEDIAFAX

Istorie în muzică. Drake îl detronează pe Michael Jackson și stabilește un nou record în Billboard Hot 100

Binecunoscutul artist Drake a doborât oficial recordul deținut până acum de Michael Jackson pentru cele mai multe piese ajunse pe locul 1 în clasamentul...

Recomandăm și ...

Ministrul interimar al Transporturilor avertizează: Două loturi din A7 s-ar putea să nu fie gata prin PNRR până la 31 august

Două loturi pe autostrada Moldovei (A7), în jurul Bacău-Paşcani, incluse în PNRR, este posibil să nu fie finalizate şi date în circulaţie până pe...

Varianta Eugen Tomac premier – Bolojan: Momentan, această variantă a apărut în spaţiul public ca o discuţie pe surse. În momentul în care va fi anunţată de către preşedinte,...

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre varianta Eugen Tomac premier, că momentan, această variantă a apărut în spaţiul public ca o discuţie...

Zelensky a ordonat guvernului să se pregătească pentru încă doi-trei ani de război – The Economist

Volodymyr Zelenskyy a dat instrucțiuni Cabinetului de Miniștri să se pregătească pentru încă doi-trei ani de război, anunță Strana Revista britanică The Economist relatează acest...

ULTIMA ORĂ