Blocată ani la rând între conduceri interimare, influențe politice și absența comenzilor militare, compania mai rezistă în prezent datorită producției civile. Liniile dedicate armamentului au fost conservate sau dezmembrate, iar infrastructura industrială se degradează constant, pe fondul lipsei de investiții și al dezinteresului autorităților centrale, scrie G4Media.
Nicolae Staicu lucrează la Uzina Mecanică Orăștie de aproape patru decenii și spune că diferența dintre perioada de dinainte de 1989 și prezent este uriașă. Dacă atunci uzina avea aproximativ 5.000 de angajați și producea aruncătoare de grenade AG7 destinate în principal exportului, astăzi au mai rămas circa 90 de salariați.
Angajat în fabrică din 1986, Staicu își amintește că România era, la acea vreme, unul dintre marii producători mondiali de armament. După căderea regimului comunist însă, contractele externe s-au evaporat, iar restructurările au lovit puternic uzina din Orăștie. În 1998, el a înființat Sindicatul „Speranța”, încercând să mențină fabrica funcțională.
În prezent, activitatea companiei se bazează aproape exclusiv pe producție civilă, suficientă doar pentru plata salariilor, susține liderul sindical.
O mare problemă rămâne datoria istorică de peste 311 milioane de lei, provenită dintr-un proiect început în anii ’90 pentru realizarea unei linii de producție de tuburi de presiune din fontă ductilă. Investiția, finanțată printr-un credit extern garantat de stat, trebuia să fie amortizată în mai puțin de cinci ani, însă planurile au eșuat.
Deși instalația a fost montată și au existat inclusiv discuții avansate cu investitori saudiți interesați de producția de țevi, negocierile pentru constituirea unei societăți mixte au fost abandonate definitiv în 2003.
Citește continuarea pe G4Media.ro.
MAI MULT MEDIAFAX
