O țară nordică va intra sub umbrela nucleară a Franței: „Am luat decizia ținând cont de situația politicii de securitate din Europa”

Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere s-a aflat miercuri la Paris, unde s-a întâlnit cu președintele Emmanuel Macron, pentru a semna un nou acord de apărare cu Franța, care include aderarea Norvegiei la umbrela nucleară a acesteia.

„Facem acest lucru având în vedere situația politicii de securitate din Europa, inclusiv reînarmarea masivă a Rusiei, inclusiv în domeniul nuclear, și faptul că aceasta duce un război pe scară largă împotriva unei alte țări europene”, a declarat Stoere pentru agenția de știri norvegiană NTB, scrie Reuters.

Premierul norvegian a subliniat faptul că pe timp de pace nu vor fi amplasate arme nucleare pe teritoriul țării.

Prin această decizie, Norvegia se alătură țărilor care beneficiază de protecția nucleară a Franței, după Polonia și Lituania, care au, de asemenea, granițe comune cu Rusia.

În luna martie, Franța s-a oferit să extindă protecția „umbrelei sale nucleare” asupra altor țări europene. De exemplu, un atac asupra Norvegiei ar putea declanșa o ripostă nucleară din partea Franței.

Potrivit Reuters, Rusia și SUA sunt cele mai mari puteri nucleare din lume, cu peste 5.000 de focoase nucleare fiecare. China are aproximativ 500, Franța are 290, iar Marea Britanie 225.

MAI MULT MEDIAFAX

Horoscop 28 mai 2026. Zodiile care primesc vești neașteptate și schimbări importante în dragoste și carieră

Horoscop Berbec 28 mai 2026 Nativii Berbec au parte de o zi intensă pe plan profesional. Apar oportunități importante pentru afirmare, iar energia ta este...

Recomandăm și ...

Condiția impusă de Dragoș Pîslaru ca să intre într‑un guvern de tehnocrați condus de Alexandru Nazare

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, afirmă că ar putea face parte dintr-un eventual guvern de tehnocrați condus de Alexandru Nazare,...

Ce s-a întâmplat cu 72 de ore înainte de „Ziua Z”. Brendan Fraser joacă rolul Generalului Eisenhower într-un film despre Debarcarea din Normandia

Ce s-a întâmplat cu 72 de ore înainte de „Ziua Z”. Un nou film despre cel de-al Doilea Război Mondial, cu Brendan Fraser în...

Condamnarea lui Liviu Negoiță pentru abuz în serviciu, anulată de ÎCCJ. Fostul primar din Cernavodă revine în funcție

Fostul primar din Cernavodă Liviu Negoiţă, condamnat în luna ianuarie la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu pentru că a făcut plăţi...

ULTIMA ORĂ