Bunica din Târgu Jiu avea ordin de protecție din cauza violenței fiicei, dar a fost ucisă de nepot

Poliția Gorj transmite, joi, că în 26 mai 2026, femeia de 83 de ani, însoțită de președintele asociației de proprietari unde era arondat blocul în care locuia, s-a prezentat la Poliția Municipiului Târgu Jiu și a sesizat că, de o perioadă de timp, ar fi fost amenințată și agresată de fiica sa, de 62 de ani, cu care locuia în același apartament.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, fiind, totodată, emis un ordin de protecție provizoriu împotriva femeii de 62 de ani, fără monitorizare electronică, întrucât victima a motivat că nu se descurcă cu dispozitivele electronice.

Ordinul de protecție i-a fost adus la cunoștință femeii de 62 de ani, care a și fost evacuată din locuința comună. De altfel, polițiștii au constatat că aceasta plecase deja de la locație și se afla la altă adresă, din municipiul Târgu Jiu, pe strada Aurel Vlaicu, unde a declarat că va locui pe perioada interdicției de a se apropia de mama sa și de apartamentul în care aceasta are domiciliul.

Bunica a recunoscut că nepotul a jignit-o, dar nu l-a considerat violent

De asemenea, bunica a fost întrebată de polițiști în legătură cu relația dintre ea și cei doi nepoți, iar femeia de 83 de ani a declarat că nu are conflicte cu aceștia, și că unul dintre ei, cel în vârstă de 39 de ani, i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare, în urma cu aproximativ 2 luni.

„A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, însă nu a rezultat un risc iminent, iar femeia nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și nu a formluat plângere, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată, conform legislației în vigoare. Între victimă și cei doi nepoți ai acesteia, nu au fost sesizate fapte de violență fizică”, transmite Poliția Gorj.

O octogenară și doi bărbați care erau nepoții femeii au fost găsiți morți, miercuri seara, într-un apartament din Târgu Jiu. Poliția a precizat că cei trei prezentau urme de violență pe corp. Se ia în calcul ipoteza unei duble crime urmată de sinuciderea autorului.

Potrivit publicației Impact în Gorj, unul dintre cei doi bărbați, și-ar fi ucis fratele și bunica, după care s-a sinucis. Conform aceleiași surse, faptele au avut loc miercuri seară, după ce nepotul mai mare s-a întors de la serviciu.

Cei trei locuiau în cartierul Diana din Târgu Jiu, unde cei doi frați au fost crescuți de bunică după divorțul părinților. În locuință exista o stare de tensiune, iar conflictele erau frecvente.

MAI MULT MEDIAFAX

Vânt puternic și furtuni în următoarele două zile. Zonele vizate de avertizările ANM

Meteorologii anunță două zile consecutive cu vreme instabilă în cea mai mare parte a României. Sunt așteptate intensificări ale vântului și fenomene severe izolate. Joi,...

Recomandăm și ...

China transmite un mesaj politic de susţinere pentru Cuba și critică presiunile SUA

Ministrul chinez de Externe a avut o întâlnire cu omologul său cubanez Bruno Rodríguez Parrilla la New York, în marja reuniunilor de la ONU,...

Cum arată cel mai lung pod maritim din lume, de 55 de kilometri lungime. A costat 17 miliarde de euro și leagă 3 mari orașe

Cea mai lungă traversare maritimă din lume, Podul Hong Kong–Zhuhai–Macao, transformă radical modul în care se circulă în sudul Chinei, scrie The Mirror. 

Asistentul lui Matthew Perry, condamnat la trei ani de închisoare după moartea actorului din „Friends”

Asistentul personal care îi administra regulat ketamină vedetei din serialul „Friends”, Matthew Perry, decedat în urma unei supradoze în 2023, a fost condamnat miercuri...

ULTIMA ORĂ