Presa germană vede România într-un nou haos politic

Potrivit sursei citate, Parlamentul a adoptat, la inițiativa acestor partide și cu voturile lor, o măsură care interzice statului român să vândă participațiile deținute la companii mari profitabile. Handelsblatt notează că noua reglementare este valabilă, deocamdată, până la 31 decembrie 2027, însă decizia poate fi contestată la Curtea Constituțională.

Măsura nu se aplică firmelor cu pierderi, companiilor aflate în insolvență sau celor cu acțiuni considerate mai puțin valoroase. Publicația germană amintește că Ilie Bolojan, liderul PNL, intenționa să listeze la bursă pachete de acțiuni deținute de stat în mai multe companii, fără ca statul să piardă participațiile majoritare. Bolojan susținea că proiectul urmărea atât atragerea de capital, cât și creșterea transparenței și reducerea corupției din managementul companiilor de stat.

Ziarul german scrie că mai multe dintre aceste companii sunt conduse de persoane apropiate PSD și vizate de suspiciuni de corupție. Handelsblatt consideră că planul de privatizare parțială reprezintă unul dintre motivele pentru care PSD, AUR și alte trei grupări de extremă dreapta au susținut, la începutul lunii mai, moțiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Bolojan. Înaintea votului, PSD a ieșit din coaliția de guvernare cu PNL.

Negocieri dificile pentru formarea unui nou guvern în România

Potrivit publicației germane, Ilie Bolojan și mai mulți lideri liberali au acuzat PSD că s-a aliat cu partidele extremiste pentru a-și proteja influența și interesele din companiile de stat. Handelsblatt mai notează că Ilie Bolojan ocupă în prezent funcția de premier interimar, cu atribuții limitate, pentru o perioadă de maximum 45 de zile de la demiterea guvernului. Până la expirarea acestui termen, Parlamentul trebuie să voteze un nou premier, iar propunerea poate veni doar din partea președintelui Nicușor Dan. Până acum, șeful statului nu a desemnat un candidat pentru funcția de prim-ministru.

În cazul în care formarea unui nou guvern va eșua, România riscă să ajungă la alegeri parlamentare anticipate, mai scrie Handelsblatt. Publicația subliniază că situația politică rămâne incertă. Deși PSD și AUR susțin că nu intenționează să formeze o coaliție de guvernare, cele două partide au demonstrat pentru a doua oară că pot colabora în Parlament, potrivit sursei citate.

PNL exclude atât o nouă alianță cu PSD, cât și o coaliție cu AUR. Handelsblatt concluzionează că o majoritate proeuropeană fără AUR ar putea exista în Parlament doar în cazul unei noi colaborări între PSD și PNL.

MAI MULT MEDIAFAX

Kaja Kallas spune că Strâmtoarea Ormuz se află într-o „stare ciudată”, între război și pace

Șefa politicii externe a UE a declarat joi că Strâmtoarea Ormuz rămâne într-o „stare ciudată” între război și pace, deoarece nu s-a ajuns încă...

Recomandăm și ...

Fuziune între companii de stat: Conversmin va ″înghiți″ Radioactiv Mineral Măgurele

Guvernul a decis să inițieze o nouă fuziune între companii de stat, aprobând de principiu ca Conversmin, care derulează activități de conservare, dezafectare și...

Fuziune între companii de stat: Conversmin va ″înghiți″ Radioactiv Mineral Măgurele

Guvernul a decis să inițieze o nouă fuziune între companii de stat, aprobând de principiu ca Conversmin, care derulează activități de conservare, dezafectare și...

Mesajul șefei Băncii Centrale Europene privind importanța băncilor în ordinea mondială din ce în ce mai dificilă

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat, joi, că guvernele ar putea fi înclinate să îşi înăsprească controlul asupra autorităţilor monetare.

ULTIMA ORĂ