„Continuăm cooperarea parlamentară dintre comisiile pentru apărare din Parlamentul României și colegii noștri din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, într-un context regional în care securitatea Flancului Estic și a Mării Negre devine tot mai importantă pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică”, a scris deputatul USR într-o postare pe Facebook.
Bogdan Rodeanu a precizat că discuțiile s-au concentrat pe cooperarea dintre România și Marea Britanie în domeniul apărării, securitatea maritimă la Marea Neagră, protecția infrastructurii critice și amenințările hibride generate de Federația Rusă.
El a adăugat că un subiect important l-au reprezentat dronele rusești care ajung tot mai des în apropierea teritoriului României și chiar în spațiul aerian românesc.
„Pentru noi, cei din estul țării, aceste riscuri nu mai sunt scenarii teoretice. Sunt realități care cer coordonare aliată, capabilități moderne și o prezență NATO consolidată în regiune”, a transmis Rodeanu.
Cooperarea cu Marea Britanie
Rodeanu a afirmat că partea română apreciază implicarea Forțelor Aeriene Regale Britanice în misiunile NATO de poliție aeriană desfășurate în România.
„Apreciem în mod deosebit implicarea Forțelor Aeriene Regale Britanice în misiunile NATO de poliție aeriană desfășurate în România și am transmis acest lucru colegilor parlamentari britanici. Contribuția lor directă la monitorizarea și securizarea spațiului aerian românesc, inclusiv în contextul amenințărilor generate de dronele rusești din proximitatea granițelor noastre, este extrem de importantă pentru securitatea regiunii”, a scris el.
Deputatul USR a mai spus că discuțiile au reconfirmat necesitatea continuării proiectelor comune dintre România și Marea Britanie.
„Discuțiile au reconfirmat și necesitatea continuării proiectelor comune dintre România și Marea Britanie, atât pe partea de înzestrare a Armatei Române, cât și în ceea ce privește dezvoltarea capacităților operaționale și a interoperabilității dintre forțele noastre aeriene și navale”, a subliniat Rodeanu.
Deputatul a menționat și cooperarea navală dintre cele două state.
„Cooperarea navală dintre România și Marea Britanie rămâne esențială pentru securitatea Mării Negre. De la colaborarea privind măsurile de combatere a minelor marine și până la transferul celor două nave vânătoare de mine din clasa Sandown, parteneriatul dintre cele două state contribuie direct la protejarea infrastructurii energetice, a comunicațiilor și a libertății de navigație într-o regiune tot mai expusă presiunilor și acțiunilor hibride ale Federației Ruse”, a spus acesta.
Rodeanu a mai precizat că în cadrul discuțiilor au fost abordate și proiectele energetice strategice din Marea Neagră, precum Neptun Deep, și importanța protejării infrastructurii critice asociate acestora.
„În actualul context regional, dialogul constant dintre aliați și cooperarea parlamentară rămân esențiale pentru securitatea regiunii noastre și pentru consolidarea Flancului Estic al NATO”, a mai scris vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților.
MAI MULT MEDIAFAX






