Ședința Parlamentului Republicii Moldova a fost marcată de momente tensionate după apariția primarului Chișinăului, Ion Ceban, în plenul Legislativului. Edilul a încercat să se apropie de tribuna centrală în timp ce aveau loc dezbateri, iar intervenția sa a declanșat îmbrânceli, acuzații și reacții dure din partea conducerii Parlamentului și a deputaților PAS.
Primarul Chișinăului, evacuat după un schimb tensionat de replici cu deputații PAS
Incidentul a avut loc în timpul ședinței Parlamentului, în momentul în care secretarul general al Ministerului Apărării, Igor Cutie, răspundea întrebărilor adresate de deputați. Ion Ceban a coborât treptele din sala plenului și s-a îndreptat spre tribuna centrală, intenție care a fost bloată de mai mulți deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Parlamentarii i-au cerut primarului Chișinăului să părăsească zona destinată deputaților, iar atmosfera s-a tensionat rapid, în mijlocul unor schimburi dure de replici.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat imediat și l-a acuzat pe liderul partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) că încearcă să provoace un scandal în timpul lucrărilor Legislativului.
„E un provocator. Ce nu-i clar aici”, a spus Igor Grosu în plen, după apariția lui Ion Ceban.
Tensiuni în sală
Pe fondul escaladării conflictului verbal, deputatul PAS Vasile Grădinaru a încercat să intervină, însă Igor Grosu i-a cerut să evite confruntarea.
„Domnul deputat, nu vă lăsați provocat”, i-a transmis șeful Legislativului.
Ulterior, Igor Grosu i-a cerut direct lui Ion Ceban să părăsească spațiul rezervat parlamentarilor și să se mute în zona destinată invitaților și cetățenilor prezenți la ședință.
„Domnul primar vă rog frumos să luați loc în spațiul destinat cetățenilor. Asistăm la cel mai tipic gest de provocare din partea unui provocator. (…) Nu încurcați desfășurării ședinței”, a afirmat președintele Parlamentului.
Intervenția s-a încheiat cu evacuarea lui Ion Ceban din sala de plen.
Ion Ceban: „Am vrut să trec la tribună, ca simplu cetățean”
După incident, Ion Ceban a publicat un videoclip în care și-a prezentat propria versiune asupra celor întâmplate și a lansat acuzații la adresa guvernării.
Primarul Chișinăului a susținut că a mers în Parlament pentru a discuta cu deputații PAS despre referendum și că tentativa sa de a vorbi de la tribună ar fi fost împiedicată printr-o intervenție ordonată de Igor Grosu.
„Vă salut din Parlamentul Republicii Moldova. Am intrat să discut cu deputații PAS despre referendum. După care am fost provocat de deputați. Am vrut să trec la tribună, ca simplu cetățean, așa cum se face la Consiliul Municipal și în altă parte și am fost luat pe sus la indicația lui Grosu, care înjura și ceilalți deputați PAS.
Asta este despre democrația din Republica Moldova, asta este despre simplul cetățean care poate să ajungă în această sală. Vai și halal de cei care ne conduc!”, a declarat Ion Ceban.





