Se redeschide circulația pe Transalpina. Ce reguli trebuie să respecte șoferii

Circulația rutieră se redeschide vineri, 29 mai 2026, de la ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul dintre Rânca și Curpăt al DN67C. Decizia a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanți ai CNAIR, DRDP Craiova și Cluj. 

Redeschiderea pe Transalpina vine cu mai multe restricții pe care șoferii trebuie să le respecte, a anunțat DRDP Craiova într-o postare pe rețelele sociale. Astfel, în perioada 29 mai – 30 iunie 2026, circulația va fi închisă noaptea, între orele 20:00 și 09:00. De la 1 iulie, intervalul nocturn se va modifica, astfel că circulația va fi închisă între 21:00 și 07:00.

De asemenea, pe întregul sector redeschis, viteza maximă admisă este de 30 km/oră, iar accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzisă.

„Circulația rutieră va fi permisă pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, astfel:

-în perioada 29 mai – 30 iunie 2026, circulația va fi permisă în intervalul orar 09:00 – 20:00;
-în perioada 1 iulie – 31 august 2026, circulația va fi permisă în intervalul orar 07:00 – 21:00.

Participanții la trafic sunt obligați să respecte semnalizarea rutieră instituită și restricțiile de circulație existente pe acest sector de drum montan”.

Circulația ar putea fi închisă din cauza vremii nefavorabile

CNAIR le atrage atenția șoferilor și spune că traficul poate fi închis sau restricționat temporar în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile: ceață, ploi torențiale, furtuni. Același lucru este valabil în cazul avalanșelor, căderilor de stânci sau ebulementelor. De asemenea, autoritățile subliniază că respectarea restricțiilor este obligatorie pentru siguranța deplasăii pe acest sector de munte.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 
MAI MULT GANDUL.RO

Securizarea producției de legume într-o piață tot mai competitivă

Suprafețele exploatate de cooperativa agricolă „Legume Oltenești Vădăstrița” din județul Olt au fost afectate din ce în ce mai mult de infestări severe cu...

Recomandăm și ...

Șeful spionajului rus acuză NATO că planifică un „conflict de amploare în est”. Ce a spus Serghei Narîșkin despre UE

Șeful spionajului rus a acuzat NATO că se pregătește pentru un „conflict de amploare în est”. Afirmația vine în contextul în care două surse...

ULTIMA ORĂ