De Ziua Românilor de Pretutindeni, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în care accentuează rolul familiei peste tot în lume și spune că celula de bază a societății este esențială pentru educația copiilor și pregătirea tinerilor pentru viitor.
”Trăim într-o vreme în care instituția familiei, atît în țară cît și în diaspora, se confruntă cu provocări multiple. În acest context, rolul familiei și al femeii în Biserică și în societate necesită o înțelegere și o apreciere mai profundă. Astfel, Biserica are datoria de a susține și de a întări familia creștină, oferind îndrumare pastorală și sprijin spiritual pentru toate etapele vieții familiale: educația creștină a copiilor, pregătirea tinerilor pentru căsătorie, depășirea dificultăților și întărirea legăturilor de iubire dintre membrii familiei” este mesajul Patriarhului Daniel, de Ziua Românilor de Pretutindeni.
În familie se capătă credința și se transmite mai departe urmașilor
”Lucrarea binefăcătoare a Bisericii este primită, trăită şi transmisă copiilor mai ales prin intermediul familiilor formate din credincioşi şi credincioase aparţinînd Ortodoxiei. Familia este mediul prioritar în care credinţa este asumată, practicată, îndrăgită şi transmisă mai departe urmașilor. Comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune, familiaritatea cu sfinţii Săi şi frumuseţea sărbătorilor sunt descoperite prin lucrarea păstorilor sufleteşti şi a persoanelor evlavioase, care manifestă credința lor în viaţă cu bucurie şi bunătate”, mai spune patriarhul în mesaj.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române reiterează dorința familiei creștine de a fi împreună bărbat, femeie și copil, pentru că doar așa se poate exprima cel mai important sentiment.
,,În acest sens, românii doresc să păstreze unitatea familiei creştine, constituită din bărbat, femeie şi copii, deoarece familia binecuvîntată de Dumnezeu reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ în care se exprimă iubirea conjugală, dar şi dragostea părintească, filială şi frăţească. De asemenea, este foarte necesară educarea tinerei generaţii în duhul iubirii de Dumnezeu, de Biserică şi de neam, precum şi cultivarea virtuţilor esenţiale în sufletele copiilor şi tinerilor, precum: iubirea şi compasiunea, solidaritatea cu oamenii aflaţi în dificultate, prietenia, curajul şi speranţa” se mai arată în mesajul Patriarhului.
AUTORUL RECOMANDĂ:
MAI MULT GANDUL.RO