Meciul părea decis. Sinner trecuse fără emoții de primele două seturi și servea pentru câștigarea celui de-al treilea, la scorul de 5-1.
Exact atunci, campionul italian a început să acuze crampe severe, semn că valul de căldură de la Paris și-a spus cuvântul.
Pauza medicală care a schimbat totul
Condus cu 0-40 în game, Sinner a avut o discuție îndelungată cu arbitrul, după care a părăsit terenul pentru îngrijiri medicale. La revenire, jucătorul de 24 de ani nu mai era același.
Cerúndolo a câștigat șase game-uri consecutive pentru a încheia setul al treilea, apoi a dominat complet ultimele două seturi, impunându-se cu 3-6, 2-6, 7-5, 6-1, 6-1.
Turneul rămâne fără favoriți
Eliminarea lui Sinner lasă Roland Garros 2026 complet deschis. Italianul venea după trei titluri Masters consecutive pe zgură – Monte-Carlo, Madrid și Roma – și era considerat marele favorit, mai ales în absența lui Carlos Alcaraz. Acum, turneul ar putea produce un câștigător surpriză sau îi poate oferi lui Novak Djokovic șansa de a cuceri al 25-lea titlu de Grand Slam la simplu.
MAI MULT MEDIAFAX






