Este orifial: Conducerea Romgaz a avizat contractul pentru preluarea combinatului Azomures

Conducerea Romgaz a anunțat vineri seara la Bursa de Valori București finalizarea negocierilor pentru preluarea tranzacției, care va fi însă finalizată după ce este avizată de Consiliul Concurenței și Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID).

Anunțul de la BVB:

„Finalizarea negocierilor și avizarea de către Consiliul de Administrație al S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a semnării Contractului privind achiziția tuturor activelor ce concură la activitatea de producție a S.C. AZOMUREȘ S.A., precum și preluarea contractelor și angajaților necesari continuării activității combinatului.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare, art. 234 alin. (1), precum și ale art. 17 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (denumită în continuare „ROMGAZ”) aduce în atenția investitorilor și a pieței de capital finalizarea negocierilor purtate cu S.C. AZOMUREȘ S.A. (denumită în continuare „AZOMUREȘ”) și avizarea de către Consiliul de Administrație al ROMGAZ a semnării Contractului privind achiziția tuturor activelor ce concură la activitatea de producție a AZOMUREȘ, precum și preluarea contractelor și angajaților necesari continuării activității combinatului.

Contractul avut în vedere are ca obiect transferul către ROMGAZ a activității de producție a îngrășămintelor agricole și a produselor industriale conexe desfășurate de AZOMUREȘ, ca ansamblu economic funcțional, independent din punct de vedere tehnic și capabil să permită reluarea și continuarea activităților de producție.

Avizul Consiliului de Administrație a reprezentat o etapă necesară semnării contractului aferent tranzacției care urmează să fie supus aprobării de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor („AGOA”).

Finalizarea tranzacției, inclusiv transferul efectiv al activelor, contractelor și angajaților avuți în vedere, urmează a se realiza ulterior, sub rezerva aprobării AGOA ROMGAZ și a îndeplinirii celorlalte condiții suspensive prevăzute în contract, respectiv obținerea deciziei necondiționate a Consiliului Concurenței și a aprobării necondiționate a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD)”.

MAI MULT MEDIAFAX

Primarul Slatinei acuză presiuni politice după deschiderea unui dosar penal privind conducerea unei motociclete

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, edilul afirmă că ancheta ar avea motivații politice și că momentul anunțului ar fi fost ales pentru...

Recomandăm și ...

Nicușor Dan, din locul în care drona rusească a lovit în Galați: „România are patru proiecte care să rezolve problema”

Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit, vineri despre incidentul cu dronă de la Galați, chiar de la fața locului.

Dronă prăbuşită în Galaţi – Ajutoare de urgenţă pentru familiile afectate – 25.000 de lei pentru cei a căror locuinţă a fost afectată în proporţie mai mare de 25%

Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, vineri, acordarea de ajutoare familiilor afectate de explozia unei drone la Galaţi, fiind vorba despre 25.000...

Ajutoarele anunțate de Guvern pentru persoanele afectate de incidentul de la Galați

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, convocat vineri de premierul interimar Ilie Bolojan, a stabilit cuantumul ajutoarelor de urgență pentru persoanele afectate de incidentul...

ULTIMA ORĂ