Locatarii blocului lovit de dronă în Galați se pot întoarce acasă. Structura de rezistență nu a fost afectată

Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului Galați, excepție face familia din apartamentul avariat direct de impactul dronei. Membrii acesteia sunt în continuare internați în spital, unde se află sub supraveghere medicală, starea lor de sănătate fiind monitorizată permanent.

Autoritățile au anunțat că alimentarea generală cu energie electrică a blocului a fost reluată. În perioada următoare, echipele furnizorului de electricitate vor asigura reconectarea individuală a apartamentelor, pe măsură ce locatarii revin în locuințe.

În schimb, alimentarea cu gaze naturale rămâne sistată temporar. Reluarea furnizării gazelor depinde de finalizarea unor verificări tehnice de specialitate atât la rețeaua comună a imobilului, cât și la instalațiile individuale din fiecare apartament.

Reprezentanții Prefecturii Galați precizează că instituțiile implicate lucrează pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor controale, astfel încât locatarii să beneficieze din nou de condiții normale de locuire.

Instituția Prefectului, împreună cu celelalte autorități responsabile de gestionarea situației, continuă monitorizarea cazului și acordarea de sprijin persoanelor afectate de incident.

MAI MULT MEDIAFAX

Rareș Hopincă: Lenea mă enervează cel mai tare în administrația locală (VIDEO)

Primarul Sectorului 2 vorbește despre administrație, educație și politică, explicând de ce crede că un om corect trebuie să aibă atât competență, cât și...

Recomandăm și ...

O recunoști? A făcut parte dintr-o trupă celebră din România, dar acum a fost condamnată la închisoare cu suspendare

O recunoști? A făcut parte dintr-o trupă celebra, dar acum a fost condamnată la închisoare. O recunoști? A fost în trupa A.S.I.A Alina Crișan, fostă solistă...

Horoscop săptămâna 1–7 iunie 2026. Schimbări importante în relații, bani și carieră pentru toate zodiile

Horoscopul săptămânii 1–7 iunie 2026 aduce un val de sensibilitate, claritate și transformări interioare pentru toate zodiile, odată cu intrarea lui Mercur în Rac. 

Horoscop săptămâna 1–7 iunie 2026. Schimbări importante în relații, bani și carieră pentru toate zodiile

Horoscopul săptămânii 1–7 iunie 2026 aduce un val de sensibilitate, claritate și transformări interioare pentru toate zodiile, odată cu intrarea lui Mercur în Rac. 

ULTIMA ORĂ