Locatarii blocului din Galați afectat de căderea unei drone revin în apartamente. Imobilul poate fi ocupat în siguranță

Prefectul județului Galați, George Toderașc, a revenit sâmbătă la imobil pentru a verifica stadiul măsurilor dispuse și situația locatarilor afectați de incident.

Potrivit Prefecturii Galați, echipele de specialiști au finalizat evaluările necesare și au concluzionat că blocul poate fi locuit în siguranță. În paralel, reprezentanții companiei Electrica desfășoară operațiuni de reconectare la rețeaua de energie electrică, pe măsură ce proprietarii revin la domiciliu.

Prefectul a discutat cu reprezentanții instituțiilor implicate în gestionarea situației și a verificat modul în care sunt aplicate măsurile stabilite pentru revenirea la normalitate.

„Până la acest moment, 27 dintre cele 40 de apartamente din imobil au fost realimentate cu energie electrică, procesul urmând să continue în funcție de revenirea locatarilor. Voi continua să monitorizez situația și voi menține legătura permanentă cu toate instituțiile implicate, pentru ca revenirea la normalitate să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți locatarii din blocul respectiv”, a declarat George Toderașc, prefectul județului Galați.

Autoritățile continuă monitorizarea situației și intervențiile necesare pentru sprijinirea locatarilor afectați de incident.

MAI MULT MEDIAFAX

Șeful OMS vizitează epicentrul focarului de Ebola din estul Congo

Se așteaptă ca  șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, să viziteze un centru de tratament și să se întâlnească cu autoritățile locale, lucrătorii din domeniul...

Recomandăm și ...

Putin leagă apropierea Armeniei de UE de „scenariul ucrainean”. Moscova își recheamă ambasadorul de la Erevan

Rusia a anunţat sâmbătă că îşi cheamă ambasadorul în Armenia la consultări pe tema legăturilor Erevanului cu Uniunea Europeană (UE), la o zi după...

ULTIMA ORĂ