O comisie va evalua pagubele și va stabili valoarea ajutoarelor acordate familiilor din Galați, afectate de incidentul cu drona. Anunțul primarului

Familiile ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea unei drone peste un bloc din municipiul Galați vor primi sprijin financiar din partea statului. În acest sens, la nivelul Prefecturii Galați va fi constituită o comisie ce va evaluări la fiecare apartament afectat de incident, în vederea stabili gradului de afectare și a valoarea ajutoarelor.

„Având în vedere hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin care s-a stabilit acordarea unor ajutoare financiare de urgență familiilor și persoanelor ale căror locuințe au fost afectate în urma prăbușirii dronei din noaptea de 29 mai 2026, prefectul județului Galați, domnul George Toderașc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor.

Comisia este formată din specialiști ai Inspectoratului de Stat în Construcții și reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Galați, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, Consiliului Județean Galați și Primăriei municipiului Galați.

În perioada următoare, membrii comisiei vor efectua evaluări la fiecare apartament afectat de incident, în vederea stabilirii gradului de afectare și a cuantumului ajutoarelor ce urmează a fi acordate. Procesele-verbale întocmite în urma verificărilor vor fi transmise Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați, care le va înainta Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pentru acordarea sprijinului financiar”, a transmis Instituția Prefectului Galați.

În cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată de prim-ministrul Ilie Bolojan, au fost aprobate ajutoare de urgență, în funcție de pagubele provocate de incident.

Astfel, potrivit Prefecturii Galați se va acorda o sumă de 10.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mică de 25%; 25.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mare de 25%.

„Am dispus constituirea comisiei de evaluare deoarece îmi doresc ca aceste verificări să fie realizate cu maximă operativitate, astfel încât documentația necesară să ajungă cât mai rapid la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Obiectivul nostru este ca persoanele afectate de acest incident să beneficieze, într-un termen cât mai scurt, de sprijinul financiar aprobat de Guvernul României. Toate instituțiile implicate sunt mobilizate pentru a finaliza procedurile necesare cu celeritate și responsabilitate”, a declarat George Toderașc, prefectul județului Galați.

MAI MULT GANDUL.RO

Trump se compară cu un Elvis Presley „fără chitară”. Președintele vrea să ia locul artiștilor care și-au anulat participarea la festivitățile dedicate celei de-a 250-a aniversări a independenței

Confruntat cu dezertările artiștilor așteptați inițial pentru sărbătorirea celei de-a 250-a aniversări a independenței  Statelor Unite, Donald Trump a declarat sâmbătă că ia în...

Recomandăm și ...

Cum funcționează injecţia care a eliminat complet tumorile la pacienţi la care chimioterapia nu dădea rezultate

O injecţie experimentală împotriva cancerului a eliminat complet tumorile la unii pacienţi la care atât chimioterapia, cât şi imunoterapia nu mai funcţionau, potrivit rezultatelor...

Cum funcționează injecţia care a eliminat complet tumorile la pacienţi la care chimioterapia nu dădea rezultate

O injecţie experimentală împotriva cancerului a eliminat complet tumorile la unii pacienţi la care atât chimioterapia, cât şi imunoterapia nu mai funcţionau, potrivit rezultatelor...

Şoc pe tabloul feminin la Roland Garros: Deţinătoarea trofeului, Coco Gauff, a fost eliminată în turul trei de Potapova

Deţinătoarea trofeului, Coco Gauff, a fost eliminată sâmbătă de la turneul de grand slam French Open, fiind învinsă în turul al treilea de Anastasia...

ULTIMA ORĂ