Românca a câștigat cu scorul de 6-3, 7-6 (4) duelul cu Wang, după o dispută ce a durat o oră şi 55 de minute. Cele două sportive s-au mai confruntat, până la întâlnirea de la Roland Garros 2026, o dată: în 2020, la Shenzhen, atunci când a câștigat chinezoaica, scrie ProSport.
Cîrstea a ajuns în sferturi la Roland Garros, acolo unde a mai atins această fază în 2009, la începuturile carierei. Pe lângă reușita remarcabilă, „Sori” a atins și un important prag financiar la turneul de la Paris.
„A fost un meci grozav, am jucat foarte bine până la set și 5-2. La acest nivel, chiar dacă pierzi 1% din intensitate, se vede. Nu am făcut prea multe greșeli, dar ea a jucat incredibil. Sunt fericită că am închis meciul în două seturi. Altfel, ar fi fost mult mai greu.
Întotdeauna am crezut că nu există dată de expirare pentru ambiții și visuri. Am atât de multă pasiune pentru acest sport. Iubesc tenisul, iar să joc la acest nivel avându-i alături pe acești oameni dragi și familia e o bucurie absolută” a spus Sorana Cîrstea, la Eurosport, la finalul meciului.
În sferturi, jucătoarea noastră va lupta cu învingătoarea dintre Mirra Andreeva (8 WTA) și Jil Teichmann (170 WTA), duel ce se va disputa azi după-amiază, după ora 15:30.
Sorana Cîrstea și-a egalat cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam, după ce a mai atins această fază la Roland Garros 2009 și US Open 2023.
„Pe măsură ce au trecut anii, am pus mai puțină presiune pe mine și asta m-a ajutat. Acum mă bucur să fiu pe teren, dau totul din mine. E vorba de pasiune și pasiunea mea este tenisul. Pot fi doar recunoscătoare pentru ce trăiesc. Mulțumesc tuturor, a fost o atmosferă extraordinară. A fost o plăcere să joc în fața voastră”, a mai declarat Sorana Cîrstea în interviul realizat pe teren de Marion Bartoli, fostă jucătoare de tenis care a caracterizat-o pe româncă: „Sorana Cîrstea, 36 de ani, dar nu am văzut-o niciodată să pară mai tânără”.
Roland Garros 2026 are loc în perioada 24 mai – 7 iunie
MAI MULT MEDIAFAX






