Ce le transmite Ilie Bolojan celor peste 6 milioane de români care trăiesc peste graniţe, de Ziua Românilor de Pretutindeni

Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj românilor de pretutindeni, în zi aniversară. Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită în fiecare an în ultima duminică din luna mai, conform Legii nr. 101/2015.

„România trebuie să rămână aproape de cetățenii săi oriunde s-ar afla” transmite Ilie Bolojan celor peste 6 milioane de români(5,7 milioane) care au ales să trăiască în afara graniţelor ţării. Numărul exact al acestora nu se cunoaşte exact din cauză că valorile fluctuează, anual, în funcţie de mai mulţi factori.

„De Ziua Românilor de Pretutindeni, le transmit tuturor românilor aflați peste hotare respectul și recunoștința mea pentru modul în care păstrează vie legătura cu România.

Prin ceea ce faceți zi de zi, prin valorile pe care le transmiteți copiilor voștri și prin felul în care reprezentați țara noastră, contribuiți la imaginea și puterea comunității românești din întreaga lume.

Știu că drumul departe de casă vine adesea cu sacrificii și încercări. Tocmai de aceea, România trebuie să rămână aproape de cetățenii săi oriunde s-ar afla, să îi asculte și să construiască punți reale de sprijin și colaborare.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și pentru faptul că nu uitați niciodată de rădăcinile voastre.

La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni!”

Sărbătoarea Zilei Românilor de Pretutindeni nu este una fixă. Aceasta se marchează mereu în ultima duminică a lunii mai, spre deosebire de formatul inițial din 2007, când era fixată pe 30 noiembrie.

Instituția coordonatoare este Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), care organizează anual evenimente dedicate acestei zile. cum ar fi festivaluri culturale, conferințe și întâlniri oficiale cu membrii diasporei.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

De 1 Iunie, Palatul Cotroceni îşi deschide porţile pentru copii. Evenimentul cuprinde de la demonstraţii de dresaj şi pînă la „Bursa ideilor bune”

Nadia Comăneci a fost sărbătorită la Oneşti şi de partenera lui Nicuşor Dan şi cei doi copii ai cuplului prezidenţial

MAI MULT GANDUL.RO

Cele mai mari greșeli pe care le poți face când vizitezi Japonia, relatate de 200 de călători

Într-un sondaj informal realizat într-o comunitate online dedicată călătoriilor în Japonia, care numără sute de mii de membri, peste 200 de persoane au descris...

Recomandăm și ...

Ziua Copilului la Palatul Cotroceni și la Senat: ce surprize și activități îi așteaptă pe copii

Administrația Prezidențială va organiza, luni, activitățile speciale dedicate copiilor, cu ocazia zilei de 1 iunie. Evenimentele vor fi desfășurate în sălile și în grădina...

Ziua Copilului la Palatul Cotroceni și la Senat: ce surprize și activități îi așteaptă pe copii

Administrația Prezidențială va organiza, luni, activitățile speciale dedicate copiilor, cu ocazia zilei de 1 iunie. Evenimentele vor fi desfășurate în sălile și în grădina...

„Back2Back”, „Parisul este magic”, „Campionii Europei”: RATP a redenumit staţiile de metrou din Paris în onoarea PSG – FOTO

Reţeaua de transport din Paris sărbătoreşte victoria istorică a echipei PSG în finala Ligii Campionilor, de sâmbătă seara, relatează Le Figaro.

ULTIMA ORĂ