O banană de milioane de dolari a fost furată dintr-un muzeu din Franța. Povestea celebrei opere de artă

Dispariția fructului a fost observată sâmbătă de un agent de pază. Muzeul Centre Pompidou-Metz a depus ulterior o plângere penală pentru furt împotriva unor persoane necunoscute.

Reprezentanții muzeului au precizat că banana a fost deja înlocuită, astfel încât opera să poată fi expusă în continuare, potrivit Le Monde.

Lucrarea „Comedian” constă într-o banană fixată pe perete cu bandă adezivă și este una dintre cele mai cunoscute creații ale lui Cattelan. Opera a stârnit dezbateri încă de la prezentarea sa, în 2019, la târgul de artă Art Basel Miami Beach, unde a fost oferită spre vânzare pentru 120.000 de dolari.

Valoarea lucrării a crescut semnificativ în ultimii ani. În 2024, antreprenorul din domeniul criptomonedelor Justin Sun a cumpărat o versiune a operei pentru 5,2 milioane de dolari. La câteva zile după achiziție, acesta a mâncat banana în fața camerelor de filmat, la Hong Kong.

Nu este prima dată când opera este afectată. Banana, care este înlocuită periodic deoarece este perisabilă, a fost mâncată și în iulie anul trecut de un vizitator al muzeului francez. Atunci, personalul de securitate a intervenit rapid și a montat un alt fruct, iar instituția nu a depus plângere.

De această dată, conducerea muzeului a decis să sesizeze autoritățile deoarece autorul furtului nu a fost identificat. Reprezentanții instituției au arătat că este al doilea incident de acest fel și că situația ridică și o problemă de respect față de opera de artă.

Cattelan este cunoscut și pentru lucrarea „America”, un vas de toaletă funcțional realizat din aur de 18 carate. În luna martie, un tribunal britanic a condamnat doi bărbați pentru furtul acestei opere, sustrasă în timpul unei expoziții organizate în Regatul Unit. Obiectul a fost dezmembrat după furt și nu a mai fost recuperat.

MAI MULT MEDIAFAX

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

La trei ani după greva de la Hollywood, studiourile și sindicatele au ajuns la un acord privind folosirea inteligenței artificiale, potrivit AFP. Îngrijorările legate de...

Recomandăm și ...

„America nu mai este un garant absolut al securității”. Statele din Indo-Pacific accelerează reînarmarea. Japonia își asumă un rol regional fără precedent

În timp ce China își extinde rapid influența militară și economică în Asia, iar atenția Washingtonului pare tot mai fragmentată între mai multe crize...

„America nu mai este un garant absolut al securității”. Statele din Indo-Pacific accelerează reînarmarea. Japonia își asumă un rol regional fără precedent

În timp ce China își extinde rapid influența militară și economică în Asia, iar atenția Washingtonului pare tot mai fragmentată între mai multe crize...

Ai un stâlp de electricitate pe proprietate? Iată când poți cere bani și când legea nu îți dă dreptul la chirie

Ai un stâlp de electricitate pe proprietate? Iată când poți cere bani și când legea nu îți dă dreptul la chirie. În curțile multor...

ULTIMA ORĂ