Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cele zece noi concerte vor avea loc între 8 și 29 mai 2027, la „Paris La Défense Arena”, unde artista va susține și seria de spectacole programată în septembrie și octombrie, potrivit unui comunicat transmis luni de echipa sa și citat de Le Figaro.

Organizatorii au explicat că aceste date suplimentare au fost adăugate „pentru a răspunde cererii fără precedent a fanilor”, după ce biletele pentru concertele anunțate anterior au stârnit un interes uriaș la nivel internațional.

Goana după bilete

Mii de admiratori au încercat să obțină locuri la spectacolele programate în această toamnă la „Paris La Défense Arena”, participând la loterii, pre-vânzări și sesiuni de vânzare online. În ciuda eforturilor, mulți dintre ei nu au reușit să cumpere bilete, din cauza cererii foarte mari și a prețurilor ridicate cerute pe site-urile de revânzare.

Pentru noile concerte, organizatorii au anunțat că accesul la vânzarea anticipată va fi oferit unui număr limitat de persoane deja înscrise la pre-vânzările oficiale ale artistei sau ale sălii de spectacole.

Șase ani de absență

La sfârșitul lunii martie, Céline Dion și-a anunțat revenirea la concerte printr-un mesaj video și o proiecție pe Turnul Eiffel, după șase ani în care problemele de sănătate au ținut-o departe de turnee.

Artista, în vârstă de 58 de ani, suferă de sindromul persoanei rigide, o boală neurologică rară și incurabilă, despre care a vorbit public pentru prima dată în 2022. Afecțiunea i-a afectat capacitatea de a cânta și a determinat anularea mai multor concerte și turnee.

Începând cu 12 septembrie, interpreta hitului „Pour que tu m’aimes encore” va susține, timp de cinci săptămâni, o serie de 16 concerte la Paris. Potrivit organizatorilor, fiecare reprezentație ar urma să atragă aproximativ 30.000 de spectatori.

„Să dansăm”, noua piesă a lui Céline Dion

Revenirea artistei, care a vândut peste 260 de milioane de albume în întreaga lume, a fost însoțită și de lansarea piesei „Dansons” („Să dansăm”), apărută în luna aprilie. Melodia este semnată de compozitorul francez Jean-Jacques Goldman, colaboratorul care a contribuit la succesul albumului „D’eux”, lansat în 1995 și considerat cel mai bine vândut album francofon din istorie.

MAI MULT MEDIAFAX

Turiștii sunt sfătuiți să ajungă mai devreme în aeroporturile europene. Care este motivul

Pasagerii care călătoresc prin aeroporturile din Uniunea Europeană sunt sfătuiți să ajungă mai devreme la terminale, după ce noul sistem digital de control la...

Recomandăm și ...

Magyar s-a întâlnit cu președintele Ungariei ca să-i dea un ultimatum: Dacă nu demisionează, va schimba Constituția

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat luni, după întâlnirea cu președintele Tamas Sulyok, că, în cazul în care acesta nu își va da demisia,...

Autoritățile vor să schimbe regulile după care românii se pot trata în sistemul privat de sănătate, pe banii statului. Formula matematică propusă de CNAS

Serviciile medicale pentru pacienții cu afecțiuni cronice tratați prin programele naționale de sănătate ar mai putea fi decontate în sistemul privat doar dacă „exced...

Secretele MAE de după 1989. Istoricul Cosmin Popa: „Ion Iliescu a guvernat prin război hibrid înainte ca acesta să fie inventat oficial”

Ce secrete ascund documentele diplomatice din anii conduși de Iliescu, Roman și Năstase? Într-un interviu pentru „Adevărul”, istoricul Cosmin Popa analizează impactul desecretizării arhivelor...

ULTIMA ORĂ