Potrivit unor surse din cadrul Administrației Prezidențiale, România a decis să nu activeze Articolul 4 al NATO, mecanism care permite consultări între statele membre atunci când unul dintre aliați consideră că îi sunt amenințate securitatea, independența politică sau integritatea teritorială. Conform surselor citate, autoritățile române consideră că acest instrument este perceput frecvent ca un pas premergător activării Articolului 5 și că eficiența sa s-a diminuat în timp, Bucureștiul fiind interesat mai ales de obținerea unor măsuri concrete de sprijin și descurajare.
Drona de la Galați. România a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate ONU
Incidentul de la Galați și implicațiile sale pentru securitatea regională urmează să fie analizate în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic programate pentru 10 iunie. Pe agenda discuțiilor se vor afla atât evaluarea situației de la granița estică a Alianței, cât și alte teme de interes strategic pentru regiunea Mării Negre.
În paralel, România va beneficia de măsuri suplimentare de consolidare a flancului estic al NATO. Spania urmează să trimită două elicoptere Airbus HN90 în cadrul unui pachet de sprijin operațional destinat întăririi capacităților aliate din zonă. De asemenea, Italia a confirmat desfășurarea a aproximativ 100 de militari pe teritoriul României, măsură anunțată anterior în cadrul angajamentelor asumate la nivelul Alianței Nord-Atlantice.
Recalibrarea prezenței militare americane pe teritoriul național
Sursele citate mai sus susțin că autoritățile române poartă, totodată, discuții privind recalibrarea prezenței militare americane pe teritoriul național. Obiectivul principal nu ar fi neapărat creșterea numărului de militari americani, ci dezvoltarea capabilităților militare și tehnologice pe care România le poate obține prin cooperarea cu Statele Unite și ceilalți aliați NATO.
MAI MULT MEDIAFAX






