„Începând de mâine, colegii de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti scot apa. Procesul de scădere va dura până pe 8 iunie atunci când intră cu utilajele în cuvă”. se arată în mesajul publicat pe Facebook de PMB.
Pe durata intervenției, autoritățile anunță relocarea faunei din zonă. Rațele vor fi mutate pe Lacul Floreasca, iar peștii vor fi transferați în alte lacuri, pe măsură ce apa va fi evacuată.
Primăria Capitalei precizează că lucrările au ca scop punerea în siguranță a malurilor, avertizând că unele sunt deja surpate.
„Lucrările presupun golirea lacului, curăţarea cuvei lacului, care este murdară şi colmatată, şi execuţia lucrărilor de sprijinire şi consolidare a malurilor. Facem lucrări care să reziste 100 de ani”, transmite Ciprian Ciucu.
Încă din luna mai, primarul Ciprian Ciucu a anunțat că urmează să fie întreprinse demersuri pentru refacerea parcului Herăstrău. Procesul prevede și lansarea unui masterplan integrat pentru modernizarea și protejarea întregului ansamblu peisagistic al parcului.
MAI MULT MEDIAFAX




